În ultimele decenii, au apărut tot mai multe paradigme, modele și teorii ale comunicării, acest subiect devenind unul foarte controversat în zilele noastre. În spatele acestor teorii, se află o definiție pe înțelesul tuturor: “comunicarea poate realiza adevărate punți între oameni”.
Suntem cu siguranță destul de familiarizați cu afirmația: „într-o căsnicie sau într-o relație de prietenie este extrem de importantă comunicarea”. Dar ne-am întrebat măcar o dată: ”de ce”? Pentru că în general toate problemele sunt provocate din lipsa comunicării.
Noi oamenii, suntem prea ocupați să jucăm teatru și să oferim spectacole gratis celor din jur zilnic. Suntem obișnuiți să ne mascăm trăirile, să fim altfel decât suntem, de obicei mai încrezători și mai puternici. Considerăm adesea că a fi sincer cu propriile sentimente, înseamnă să fii slab, dar de fapt aici greșim. Pentru că trăim în secolul vitezei, facem totul pe fugă, nemaiavând timp să ne împărtășim ofurile, să discutăm despre sentimentele și trăirile noastre. Astfel apar problemele în cupluri, când soțul își părăsește nevasta, pentru că ea nu mai comunică, iar soția își părăsește soțul pentru că acesta e prea ocupat și nu are timp să o asculte.
Întrucât unii părinți își maltratează copiii fără să le asculte și partea lor de poveste, aceștia pleacă de acasă pentru că nu reușesc să se înțeleagă cu părinții.
Angajații sunt deseori nemulțumiți pentru că au impresia că nu sunt ascultați până la capăt, pe când șefii devin irascibili, atunci când vine vorba de dat explicații.
După un timp, căutăm disperați soluții. Nu înțelegem de ce căsnicia nu mai funcționează, de ce părinții nu reușesc să-și înțeleagă copiii care la rândul lor fac ce vor ei, fără să mai asculte de cineva. Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că lăsăm comunicarea tot mai în spate, iar în fiecare dimineața dăm cortina la o parte, ne punem hainele de scenă, masca și ieșim ca adevărați actori principali în lumina reflectoarelor din societate.
Abia după ce totul e pierdut, ne pierdem timpul căutând răspunsuri la vrăjitori, psihologi și la biserici pentru a ne putea regăsi. La acest țipăt mut al disperării există răspuns: „Am greșit atunci când am încetat să mai comunicăm”.
Angela FLOCEA
Facultatea de Jurnalism
