A spune că banii confiscați de către DNA în circumstanțele cunoscute erau destinați cumpărării de terenuri, este ca și cum femeia surprinsă în chiloți cu Casanova ar pretinde că a fost programată la ginecolog. Ulterior am identificat două teme de dezbatere. Prima dintre ele mergea către minimalizarea faptei, odată pentru că flagrantul eșuase, apoi pentru că nu se premia noncombatul, ci dimpotrivă, apărarea “corectă” a șanselor. De-a lungul timpului am mai scris despre acest lucru, la modul teoretic. Acordarea unor foloase pentru îndatoriri normale creează un orizont de așteptare deformat. Dacă șeful te laudă că într-o dimineață ploioasă ai ajuns la timp la serviciu, data viitoare te vei simți nedreptățit dacă el va ignora acest lucru. Această practică a creat un monstru în lumea medicală, unde cei în mâinile cărora îți încredințezi sănătatea ajung să nu te bage în seamă fără stimuli suplimentari, iar dureros este că nu numai ei, ci și noi am ajuns să percepem ca firesc acest lucru. Particularizând pentru fotbal, în cazul proliferării acestei practici, o echipă nemotivată la final de stagiune, presupunând că nu va fi ofertată de terți, se va răzbuna pe “zgârciți” făcând deliberat pârtie adversarului. Bineînțeles, următorul pas este premierea arbitrului pentru a fluiera, chipurile, corect. La fel, pentru că a scris o cronică imparțială, și ziaristul poate pretinde bani de-o ciungă! Altfel…
Cea de-a doua temă, care dovedește acuitatea și memoria publicului de fotbal, este reproșul adresat pe bună dreptate unor ziariști, inflexibili acum, pentru ideea similară de a oferi bani echipei reprezentative a Finlandei, la finalul precedentei campanii de calificare. Atunci majoritatea rubricanzilor de la gazeta cu pricina a apărat demersul (mai puțin “externii” Adrian Cioroianu și Radu Paraschivescu, ambii retrași acum din activitatea “competițională”, din motive diferite), probabil în ideea că nu contează cum îți faci reclamă, importantă e notorietatea!
