„Am preferat să mergem pe ideea de a edita albumul decât să ratăm acest obiectiv”

– Interviu cu criticul de artă și eseistul VALENTIN CIUCĂ
Albumul „Un secol de arte frumoase în Bucovina”, care-l are ca autor pe criticul de artă și eseistul ieșean Valentin Ciucă (album realizat din inițiativa directorului general al Complexului Muzeal Bucovina, Constantin-Emil Ursu), care urmează să iasă de sub tipar până la sfârșitul acestei luni, a generat nemulțumirea breslei artiștilor plastici profesioniști suceveni, întrucât, în forma concepută de autor, cuprindea câteva nume aparținând unor creatori care nu sunt membri ai Uniunii Artiștilor Plastici. Printr-un memoriu adresat atât autorului, cât și inițiatorului proiectului, plasticienii suceveni au atras atenția că, deși li s-a „promis inițial o selecție pe criterii valorice”, volumul ar putea face un „deserviciu valorilor culturale, amestecând sau alăturând valoarea profesională cu amatorismul în artă”. Ei au cerut o „revizuire urgentă” a lucrării, subliniind imperativ faptul că, în caz contrar, nu vor accepta ca numele lor să fie cuprinse în acest album. Întrucât Valentin Ciucă s-a aflat zilele trecute la Suceava, pentru a face ultimele corecturi la album, și a avut totodată o întâlnire pentru clarificarea situației cu reprezentantul artiștilor profesioniști suceveni, sculptorul Mircea Dăneasă, am avut cu el următorul dialog:
„Mi s-a părut c-ar trebui să completez selecția inițială cu câteva nume…ca niște propuneri pentru ziua de mâine”
– D-le Valentin Ciucă, volumul aflat sub tipar la editura „Mușatinii”, o sinteză extinsă pe un secol a activității plastice din perimetrul bucovinean, a trezit, cu câteva zile în urmă, nemulțumirea unui grup de membri ai filialei sucevene a UAP vizavi de selecția numelor care urmau să apară în acest album. Pentru a lămuri lucrurile, cum ați conceput această lucrare și care este poziția dvs. față de nemulțumirea care a făcut obiectul unui memoriu…ultimativ?
– Trebuie menționat de la bun început faptul că există un precedent la Iași, o lucrare care cuprinde peste 200 de artiști, un album monumental și ca dimensiuni și ca semnificație, care a valorificat sensurile mari ale evoluției picturii ieșene și moldovene, ca să zic așa. Există deci un precedent, iar reacțiile publicului, ale confraților mei artiști plastici au fost entuziaste. Nu numai că a fost o primire atât de bună dar, din punct de vedere practic, pot să spun că în trei luni de zile s-a epuizat întregul tiraj și a fost nevoie ca în toamna anului trecut să revenim cu o nouă ediție, care a păstrat intactă și structura și personalitățile și ilustrațiile din primul volum și iată, pot spune că și cel de-al doilea tiraj trezește același interes. Ideea secolului de arte frumoase în Bucovina aparține directorului CMB și mărturisesc că am acceptat cu bucurie pentru că, în intenția mea, urmează și un al treilea volum care să cuprindă județele care nu sunt, ca să zic așa, „arondate” spațiului cultural ieșean sau bucovinean. În felul acesta am fi primii din România care am pune la îndemâna colecționarilor iubitori de frumos și istoricilor viitorului un set de lucrări care pot configura evoluția stilistică simbolică a artelor frumoase. Mărturisesc că am fost surprins de gestul colegilor suceveni, de care, după cum știți foarte bine, am fost alături de mai bine de 20 de ani, că din pricina unor idiosincrazii personale consideră că unii sunt mai îndreptățiți decât alții să intre în selecția acestui album. Într-un fel albumul acesta este o formă de democrație pentru că, deși mă exersez în domeniu de peste 30 de ani, atât în țară cât și în străinătate, trebuie să recunosc că nu s-a inventat încă instrumentul acela miraculos cu care să putem formula judecăți de valoare definitive. Eu îmi arog doar dreptul de a face propuneri, selecții, care să țină seama și pe orizontala timpului dar și pe verticala evoluției lucrurilor, de ceea ce constituie valoare și, evident, să dau deoparte nonvaloarea. Pricina acestei inflamări a confraților mei a pornit de la o neînțelegere deoarece eu însumi am declarat că mă voi limita, să zic așa, între alte criterii și la criteriul birocratic, acela ca selecționații din album să fie membri ai UAP. Trebuie să recunosc totodată că simpla confirmare a UAP nu este întotdeauna suficientă pentru ca prezentul să-i valideze la bursa ceva mai severă a viitorului. Mi s-a părut c-ar trebui să completez acestă selecție inițială cu câteva nume, de altfel sunt doar patru, care, cred eu, merită să primească dreptul de-a figura în volum ca niște propuneri pentru ziua de mâine. Și ca să mă refer la exemple concrete, pot să spun că un intelectual de marcă al Sucevei, Viorel Guliciuc, face o propunere îndrăzneață, de altfel în consens cu ceea ce se întîmplă și pe plan mondial, arta fractală, arta pe calculator. El nu este membru al Uniunii, dar cred că expoziția care a avut loc la Palatul Parlamentului ca și cele care-au fost aici, la Suceava, atestă calitățile unui om care deschide, din perspectiva noastră, un nou orizont de cercetare artistică. Un alt nume care în ultimii ani a devenit o prezență atât în țară, cât și în străinătate, în spațiul german, care participă la licitații, iar lucrările lui sunt agreate și prezentate în selecții germane, George Ostafi – OST, chiar în aceste zile va deschide, sub egida Ambasadei Germaniei la București, o expoziție la „Casa Schiller”, fiind prezentat de nimeni altul decât de reputatul istoric și critic de artă acad. Răzvan Theodorescu. Mă îndoiesc că domnul academician ar fi acceptat să fie alături, într-un spațiu atât de elevat, de un amator, așa cum susțin colegii suceveni. Pe de altă parte, există artiști locali care nu sunt membrii ai UAP dar au o bună circulație europeană, cum nu au, din păcate, alții care sunt membri. Cred că mai degrabă unele rezerve pornesc de la lucruri mărunte, interpersonale, care nu au de-a face cu o carte care, cu siguranță, va înfrunta timpul. O carte este deschisă, nu este un lucru care nu suportă îmbunătățiri, ajustări, completări și chiar nuanțări. Eu am încercat să fac o radiografie a momentului prezent, cu o privire plină de respect față de cei din trecut. Nu cred că trebuie să ne războim cu morții, cum nu trebuie să ne războim cu cei care nu s-au născut încă și vor fi artiști. Eu cred că prezența în album ar trebui să-i onoreze pe toți pentru că, după câte știu, nu prea au avut parte confrații suceveni de așa ceva. Localismul creator îl înțeleg, înțeleg și orgoliile, dar cred că o întreprindere de acest fel, care a presupus documentări, studii, eforturi de creație atât de consistente, devoratoare chiar, merită un tratament așa cum se cuvine. În sfârșit, acum cartea este aproape gata și cred că va fi un succes.
„Dacă vrei să știi cum ești tu cu adevărat, trebuie să te lași privit de altul”
– Poziția artiștilor plastici profesioniști nemulțumiți s-a fixat în condiționarea prezenței lor în această lucrare de revizuirea și scoaterea câtorva nume.
– Nu vreau nicidecum să fac apropieri valorice dar, când a scris „Istoria literaturii române”, George Călinescu n-a întrebat de nimeni pe cine să selecteze în această monumentală lucrare. Chiar recent un concitadin de-al dvs., Alex Ștefănescu, a scos o carte de istorie a literaturii române contemporane îngrozitor de blamată de cei care s-au văzut acolo așa cum sunt cu adevărat. Dacă vrei să știi cum ești tu cu adevărat, trebuie să te lași privit de altul.
„Toată lumea, la un vernisaj, îmbrățișează și felicită autorul, dar cum acesta a întors capul începe să-l distrugă”
– În memoriul lor, artiștii plastici suceveni au spus că se simt obligați să atragă atenția asupra faptului că „amestecând sau alăturând valoarea profesională cu amatorismul în artă” există riscul de a se crea „confuzii în sistemul valoric al artei din Bucovina”.
– Dvs. credeți că într-un volum cu aproape 170 de artiști cei 4 pe care i-am inclus din motivele pe care le-am prezentat mai înainte creează cumva confuzia valorilor în arta suceveană? Nu cred nicidecum așa ceva pentru că, în proporție de 97%, am ținut seamă de criteriul pe care l-am stabilit la început, care a funcționat de altfel și pentru ceilalți, numai că ceilalți nu au din punct de vedere birocratic un statut și probabil că unii nici nu și-l doresc. Este o chestiune personală, iar eu cred că nu mai suntem în situațiile în care trebuie să primim de la cadre fișele băieților buni și ale băieților răi. Am spus și subliniez încă o dată: aici este vorba de câteva „pariuri” care pot fi sau nu pot fi validate. Faptul că mă pronunț în arta românească cu suficientă autoritate, atâta vreme cât sunt autorul unor monografii despre Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, despre acuarela românească contemporană, îmi dă dreptul să cred că aceste „pariuri” trebuie privite doar ca niște propuneri. S-ar putea să nu fie validate, dar nu cred că un confrate are dreptul să conteste existența celuilalt. Pentru că vreau să vă spun un lucru, ca un om cu multă experiență în domeniu: toată lumea, la un vernisaj, îmbrățișează și felicită autorul, dar cum acesta a întors capul începe să-l distrugă. Atâta vreme cât cartea acesta aduce strălucirea sfârșitului de secol XIX, perioada interbelică, cea care a marcat de fapt definitiv sincronizarea artelor vizuale românești cu spiritul european, cu toate încercările generației de mijloc, dar și tinerii care acum renunță, în bună parte, la elementele de figurație pe care le cunoaștem din arta, să punem între ghilimele, „clasică” și soluțiile moderne, evident că criza în care a intrat omenirea în general, și implicit artele ca un fel de reflex al acestei crize în societate și-n moralitate, ne duce la ideea că confuzia valorilor crează confuzia și mai mare a tuturor.