„Am aruncat un bulgăre de lut peste sicriul prietenei mele”



Am avut onoarea să lucrez ani în șir alături de o mare Doamnă. Azi nu mai e printre noi. Sunt martor că a iubit orașul acesta și pe oamenii lui. Că a vrut să facă și că a făcut cât i-a stat în putință câte ceva pentru orașul acesta și oamenii lui.
În memoria Dânsei, plecată prea devreme dintre noi, permiteți-mi să vă trimit aceste rânduri scrise nu de un profesionist. Sunt doar cuvinte scrise de un om care a cunoscut-o și a prețuit-o.
În memoria Doamnei ELENA CAZAC, fost șef Serviciu Investiții la Primăria municipiului Suceava în perioada 1994 -2009.
12 mai 2011
E aproape miezul nopții și încă îmi vine să strig. Sau să urlu ca un lup pierdut de haită.
Azi am aruncat un bulgăre de lut peste sicriul prietenei mele. Adevărată prietenă mai mare. Bulgăre de lut umed și mic, scăpat din mâna mea peste sicriu, căzut cu sunet surd, aproape mut.
Am rătăcit pe străzi apoi, numărându-mi pașii. Poate anii? Ai mei? Ai Dânsei? Puțini, mult prea puțini!
Ce-i viața? Ce-s oamenii? Ce-s clipele și-n număr anii? Și mai ales ce-s încercările trimise din Neant? Și unde-s OAMENII?
Nu de mult mi-a dăruit o busolă care să mă ajute să-mi găsesc drumul. Glumea și-mi spunea că-s sora ei mai mică. De fapt Sora mea mai mare pe care n-am avut-o și pe care Divinitatea mi-a dăruit-o mai târziu. Mulțumesc!
E miezul nopții și mă rog cu lacrimi în ochi pentru sufletul prietenei mele și nu mă opresc să mă întreb unde sunt oamenii? Cei puternici sau slabi, bogați sau săraci, cei care au fost mângâiați de mâna sau cuvântul ei. Pentru că într-o vreme cuvintele sale precum cele ale unui magician aveau darul să aline, să mângâie, să încurajeze, să înalțe. Să dea încredere și putere. Să sprijine.
Avea harul de a cunoaște doar cuvântul „Da”. Blajin, simplu, impetuos, răspunsul dânsei era „Da”.
„Da” era însăși ființa sa. „Da” era pentru toți: Sărac și Bogat; Sărman și Suspus.
Toți aceștia azi suntem datori să ne plecăm capul spre lumânarea aprinsă în rugăciunea comună pentru ca ea să își găsească drumul spre odihnă și iertare.
Cine a fost Elena Cazac? Din ce știu eu:
Copil țăran în Lumea Noua
Călător timid în lupta veșnică cu demonii
Fire mândră cu suflet blajin.
Prada sigură a unei lumi cu urcuș anevoios și povârniș alunecos.
Copil pornit în pribegie
Cu lumea largă la picioare
O lume care-l vrea
Că-i minte aprigă și ochii flăcări.
Nedeslușind deloc netrebnicia acestei lumi nedrept făcute să te-ndrepte
Către Neant.
Sau poate deslușind prea bine totul,
S-a și grăbit să-și rostuiască toate
Și a plecat.
Aurica CUCIUREAN