Alzheimer: virtuțile educației



Un nivel înalt al educației întârzie apariția maladiei Alzheimer cu cel puțin cinci ani, afirmă cercetătorii francezi, citați de lefigaro.fr.
De ce sunt oamenii inegali în fața riscului de Alzheimer? Un posibil răspuns la această întrebare este dat de noțiunea de „rezervă cognitivă”. Altfel spus, un capital cerebral diferit de la individ la individ, care ar permite o rezistență mai bună în fața bolii. Acest concept a fost prezentat pe larg cu ocazia celei de-a treia ediții a Aquitaine Conférences sur les Neurosciences 2012, ce a avut loc în orașul francez Arcachon, în perioada 5-8 noiembrie, o manifestare integral subvenționată de consiliul regional din regiunea Aquitaine. „De exemplu, un nivel universitar întârzie declanșarea bolii cu cel puțin cinci ani”, afirmă profesorul Orgogozo, directorul departamentului de științe neuronale de la Centre Hospitalier Universitaire din Bordeaux.
Profesorul Yaakov Stern de la Universitatea Columbia din Statele Unite a fost acela care a dezvoltat noțiunea de rezervă cognitivă. În opinia lui, „capitalul intelectual” inițial nu este singurul element de luat în calcul, iar menținerea unei activități intelectuale, chiar la o vârstă avansată, întârzie apariția bolii. „Mai multă educație înseamnă mai multe sinapse, un cortex mai gros, mai multe posibilități de compensare prin circuite alternative. Este un concept important, care arată că se petrece ceva în creier, la nivel intelectual, chiar cu mulți ani înainte de apariția simptomelor”, spune același profesor.
Însă supraactivitatea compensatoare a creierului sfârșește prin a se epuiza și, la fel ca un motor care și-a depășit limitele, declinul parvine la fel de brusc ca în cazul motorului epuizat. „Persoanele care au cele mai mari rezerve cognitive vor avea o boală mai avansată în momentul în care va începe declinul lor cognitiv (o scădere a performanțelor intelectuale, n.r.), ele vor avea de mai puțin timp pentru a atinge punctul în care maladia va compromite funcționarea creierului și deci declinul lor va fi mai rapid”, spune profesorul Stern.
Mai multe alte subiecte au fost dezbătute în cadrul aceleiași conferințe. Astfel, cu cât durata de viață este mai mare, cu atât crește și riscul de a suferi de maladia Alzheimer. Statisticile sunt nemiloase. „În prezent, Franța numără între 800.000 și 1.000.000 de cazuri. Odată cu apariția segmentelor de vârstă de risc mare (de peste 70 de ani), definite prin sintagma «papy-boomers», ne temem de o creștere considerabilă a incidenței bolii, dacă nu vom găsi repede un mijloc pentru a o înfrâna sau pentru a o încetini”, spune profesorul Orgogozo.
Avem astăzi un mijloc pentru a obține un diagnostic precoce al maladiei Alzheimer?
„Teoretic, da. În practică, nu. Pentru a putea califica o stare a maladiei, trebuie să existe simptome deranjante și inconveniente majore pentru bolnav sau pentru apropiații săi”, spune Jean-Marc Orgogozo. Or, instalarea maladiei Alzheimer se face cu mult timp înainte, fără niciun simptom, iar, în plus, boala poate fi confundată, la început, cu procesul normal de îmbătrânire. Imagistica prin rezonanță magnetică și puncțiile lombare, realizate pentru a detecta semnele precoce ale bolii, oferă pentru moment doar o probabilitate mare, nu și o certitudine a dezvoltării într-o bună zi a bolii.
Revista științifică internațională The Lancet Neurology a publicat rezultatele a două studii realizate pe zeci de bolnavi columbieni atinși de o formă comună a maladiei Alzheimer. Aceste studii au arătat că primele semne sunt detectabile în lichidul cefalorahidian al acestor pacienți (o creștere a concentrației de peptie beta-amiloide) cu peste 20 de ani înainte de apariția primelor simptome ale bolii.
Desigur, este vorba de o formă specifică a maladiei. „Toate mutațiile dominante cunoscute reprezintă mai puțin de 1% din cazurile de Alzheimer”, afirmă profesorul Orgogozo și nimic nu ne spune că putem să extrapolăm. De altfel, în forma genetică a maladiei Alzheimer studiată de cercetătorii de la Universitatea Columbia, pacienții prezintă primele simptome la vârsta medie de 49 de ani. În rândul populației generale, diagnosticul se face mai degrabă în jurul vârstei de 80 de ani și adeseori pe la 70 de ani sau mai puțin, în centrele specializate de diagnosticare, reamintește același neurolog.
Pacienții columbieni, fără simptome, dar purtători ai mutației genetice, care au fost supuși unui test medical denumit PetScan, pentru a măsura debitul sangvin din creier, arată deja o creștere anormală a debitului în anumite regiuni. Profesorul Richard Frackowiak, directorul secției de neurologie de la Centre Hospitalier Vaudois, ce aparține de Universitatea Lausanne din Elveția, afirmă: „Acest fapt atestă posibilitatea unei compensări foarte precoce, care permite menținerea funcționării cerebrale, timp de mai multe decenii, înainte de declanșarea bolii”.
Pentru moment, cercetările științifice, care se concentrează asupra markerilor precoce ai bolii, nu au descoperit cu adevărat aplicații practice pentru diagnosticare, însă oamenii de știință speră să experimenteze cu succes tratamente viabile pentru stadiile incipiente ale bolii, la fel ca în cazul hipertensiunii, când pacienții iau anumite medicamente pentru a evita distrugerea arterelor.