La termenul de ieri al procesului pe care omul de afaceri harghitean Csibi Istvan îl are la Tribunalul Suceava alți 4 martori și-au schimbat declarațiile inițiale date în fața anchetatorilor. Acuzat de comiterea unor fapte de corupție, respectiv dare de mită și constituire de grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni, Csibi Istvan face de la un termen la altul pași mărunți dar siguri spre o achitare fără dubii. Astfel, celor aproximativ 30 de martori audiați inițial de judecătorii suceveni li s-au adăugat acum alți 4, care au infirmat primele declarații. Chestionați de magistrații Tribunalului Suceava, martorii au precizat că au dat declarațiile sub presiune, în hotelul omului de afaceri Janos Kurko, rivalul lui Csibi Istvan în zona Harghita, unii dintre ei fiind ademeniți chiar cu diferite sume de bani pentru a scrie pe hârtie anumite fapte care de fapt nu au existat. Audierile de la termenul de ieri au durat aproape 4 ore, iar Csibi Istvan a fost prezent în sala de judecată, deși acest lucru nu era neapărat necesar, el fiind reprezentat de mai mulți avocați. Lucia Furtună, unul dintre apărătorii omului de afaceri din Miercurea Ciuc, a precizat că acuzațiile Parchetului cad una câte una, fapt care sporește ideea că arestarea lui Csibi Istvan a fost una dictată pe criterii politice. Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 25 mai, dată când urmează a fi audiați alți 26 de martori.





