Alte 34 de cazuri de gripă cu virusul A/H1N1 și două decese înregistrate în ultimele 24 de ore



Alte 34 de cazuri de gripă cu virusul A/H1N1 și două decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, totalul îmbolnăvirilor confirmate la nivel național fiind de 6.255, din care 96 decese, potrivit Ministerului Sănătății.
Cele mai multe cazuri noi de gripă cu virusul A/H1N1 s-au înregistrat în București și județul Botoșani, respectiv câte șapte. Alte patru cazuri au fost confirmate în județul Dâmbovița, câte trei în Galați și Hunedoara, câte două în Argeș, Iași și Mureș, câte unul Cluj, Constanța, Prahova și Ilfov, potrivit ultimei raportări a Centrului de Prevenire și Control al Bolilor Transmisibile.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Adrian Streinu-Cercel a declarat, pentru MEDIAFAX, că rata de transmitere a virusului A/H1N1 era, în decembrie 2009, de 3-4%, iar acum este de 9-10%, ceea ce înseamnă că aproape zece persoane din o sută fac gripa nouă.
Al doilea val epidemic ar putea atinge vârful la sfârșitul lunii ianuarie și să se reducă în februarie, a mai spus Streinu-Cercel.
Campania de vaccinare în România a început în 27 noiembrie 2009, cu imunizarea grupelor la risc. La jumătatea lunii decembrie, campania de vaccinare împotriva virusului gripal A/H1N1 a fost extinsă la toate categoriile de populație cu vârsta de peste 16 ani.