Alta-i buba, Jose!

Nu cred că mai e nevoie să vă spun cu câte speranțe (iluzii, de fapt!) am așteptat ziua cea mare, aia în care să-i arătăn noi, Real adică, Barcelonei cum se joacă fotbalul ăla adevărat adevărat, fără tiki, fără taka, ci cu driblinguri, centrări și șuturi care să lămurească pe deplin problema supremației între cele mai bune două echipe din Spania, din Europa, din galaxia noastră. Într-un fel (în cel mai urât fel cu putință, adică) m-am lămurit. Am înțeles fără prea mare efort că dincolo de reușitele absolut fabuloase ale piticului ăla cu nr. 10, dincolo de nereușitele tot fabuloase ale unui Ronaldo (care ar putea fi cel mai mare fotbalist al lumii cu o singură condiție: să nu fie obsedat de ideea că el trebuie să fie cel mai bun fotbalist din lume!), dincolo de orgoliile și de frustările puse la bătaie cu prilejul oricărei întâlniri dintre aceste două supraputeri, există și niște elemente chiar obiective care au condus la acest nenorocit de 0-2, dar care n-au nici o legătură cu acuzațiile aproape mârlănești pe care Jose Mourinho le-a adus de-a valma și arbitrajului, și lui Pep, și întregii echipe a Barcelonei. Aș începe cu arbitrajul. O fi fost neamțul mai catolic decât toți papii la un loc când i-a dat roșu ăluia, dar Mourinho uită că dacă ar fi fost să arbitreze nu părtinitor, ci doar corect, atunci nemțălăul mai avea de dat încă două roșii: lui Marcelo când l-a călcat pe ăla căzut fix pe tibie (adică în loc de doi pași înainte a făcut unul înainte și unul înapoi, ia vedeți înregistrarea!) și lui Adebayor la tentativa aia de omor care, pe lângă cartonaș roșu, mai cerea și vreo două șuturi cu care să-l scoți din teren. Da, eliminarea n-a fost perfect justificată, dar și mai puțin justificate au fost neeliminăriile astea două. Problema, așadar, nu-i la arbitraj. E în schimb la jocul Realului. De fapt, antijocul prin care Jose l-a păcălit o dată pe Pep, în Copa del Rey, păcălind și fotbalul. Dar asta poate ține o dată. O singură dată. Dacă-i pui și a doua oară la rând pe Ronaldo să facă tackling-uri, pe Ozil să facă marcaj om la om și Di Maria să facă pressing pe mijlocașii adverși, înseamnă ori să-ți bați joc de ei, ori să nu fi înțeles nimic nici din spiritul Real-ului, nici din fotbal în general, oricâte trofee ai fi câștigat. Real nu este nici pe departe atât de proastă pe cât a reușit Mourinho s-o facă să arate. Am așa o convingere că cu Del Bosque pe bancă, în retur chiar am mai avea o șansă. Cu Mourinho, nici una singură. Ducă-se la Inter. Acolo-i de el, cu Chivu, nu cu Ozil.