Alt soi de bile

Când vorbești despre bile în contextul fotbalistic, automat ar trebui puse și ghilimelele, asta deoarece domnii angrenați în acest sport au gândire, atât cât o au, monodirecțională. În sensul că nu au în cap decât chestia aia și chestiile ălea. Însă, har Domnului, pe lume nu există doar fotbal și fotbaliști. Există sporturi unde bilele sunt chiar bile și n-au nevoie de ghilimele. În schimb, printre practicanții cel puțin unuia dintre aceste sporturi, snooker, sunt mari jucători care, desigur, chiar au ceea ce majoritatea fotbaliștilor doar se autosugestionează că ar avea. Din rândul lor se disting câteva figuri excepționale, fiecare fiind în felul său unic o mare personalitate a sportului în general, nu doar în lumea bilelor. Cu atât mai mare ne-a fost bucuria nouă, fanilor acestui sport, când i-am revăzut la Glasgow (turneu ajuns deja la sferturile de finală) evoluând pe uriașii Steve Davis (omul care le-a făcut pe toate: a fost campion mondial și la snooker, și la biliard – varianta jucată predilect în Statele Unite -, și la triok shot, campionatul de șmecherii; ca să înțeleagă și fotbaliștii: e ca și cum ai fi campion mondial la fotbal, la fotbal de plajă și la fotbal în sală. Cunoașteți vreun fotbalist care să fi reușit asta?), Jimmy White (prietenul cel mai bun al lui Ronnie Wood de la Rolling Stones) și Alan McManus, cu toții dispăruți din snooker bune perioade de timp. Nici nu are vreo relevanță faptul că pe Davis l-a bătut încă din primul tur Paul Ebdon ori că Jimmy a fost bătut alaltăieri, în optimi, de cel mai spectaculos jucător din toată istoria snooker-ului, Ronnie O’Sullivan, celălalt prieten foarte bun al său. A lipsit Higgins, cel care mai are încă de spălat rușinea scandalului de mituire de anul trecut. Iar cei cărora vă place snooker-ul dar nu ați văzut live ultima faptă a dementului de Ronnie din primul tur, în meciul cu Mark King, nu mai stați, căutați-l pe Internet. Veți vedea cum, după doar primele 8 puncte, l-a întrebat pe arbitrul (legendă și el) Ian Verhaas dacă break-ul maxim se plătește în plus. După ce a mai făcut vreo 40 de puncte, Verhaas i-a zis că nu. Că se plătește cu doar 4.000 de lire cel mai mare break din turneu, nimic în plus dacă e maxim. Ronnie a priceput, a băgat până la 140 și, la ultima bilă, s-a oprit și s-a dus la King să-i strângă mâna. Dădea să plece, când Verhaas l-a trimis înapoi la masă, s-o bage și p-aia, ultima, să fie totuși un break maxim. Râzând, a băgat-o. Să fie, acolo. O bilă cam cât toate „bilele” fotbaliștilor!