Alt rătăcit: Marica



Ultimul din interminabilul șir al scandalurilor în care rolul principal îl au românii este cel legat de un alt „născut talent” și care, până să capete statutul de „mort speranță” își bate joc de propria-i existență: Ciprian Marica. Plecat de ani buni din țară, ar fi avut suficient timp să se dumirească asupra statutului său de fotbalist profesionist, nu doar de privilegiat al sorții. Faptul că în Ucraina a fost mereu în prim plan, în loc să-l responsabilizeze, a produs exact efectul invers, făcându-l să-și autoinducă un statut de Dl. Goe. Ținut probabil în frâu atât de un antrenor care nu face concesii jucătorilor (de sorginte sovietică) existenței cotidiene, Ciprian Marica n-a avut acolo prilejul de a-și manifesta personalitatea decât pe gazon. Ceea ce era perfect. Scăpat în lumea pe deplin liberă, beneficiar și al unui statut de excepție (cel mai scump transfer efectuat vreodată la Stuttgart), Ciprian Marica, în loc să devină „neamț” sau să fi păstrat măcar vagi urma de „ucrainean”, a redevenit român, în adevăratul și deplinul înțeles al cuvântului. Mai întâi s-a dovedit „greu adaptabil”, apoi cumva tolerat, iar acum, trecut cu puțin de jumătatea contractului, pe deplin „inadaptabil”, caracterizare care definește de fapt fotbalitul român, oricum s-ar numi el: Lăcătuș, Răducioiu, Adrian Ilie, Ilie Dumitrescu, Ionel Ganea, și lista poate continua cu mai toate numele de exportați care se consideră în primul rând exceptați. De la orice: de la reguli, de la disciplină, viață sportivă, educație, civilizație. Fotbalistul român, dacă nu are antrenor tot român, cu care să împartă tot ce ține de spiritualitate, de la înjurături de mamă și dragoste de manele, până la tăierea porcului și orientarea către bașoalde penale, se transformă, ca în „Povestea porcului” și alte basme clasice, în altceva. De regulă nu în Făt Frumos (și niciodată în Făt Deștept!) ci în broască râioasă, dihor (de-și întorc ăilalți nasul) maimuță etc. El uită că antrenorul face legea și încearcă să-i impună el antrenorului propriile-i reguli, pe care ăla nu le înțelege, nefiind educat în spiritul manelei și al pomenii porcului. Neînțelesu’, de data asta Marica, are și argumente: „Mă pune să fac și faza defensivă, anulându-mi astfel calitățile de golgheter, că ajung obosit în careul ălălalt și nu mai pot înscrie” (!!!). Dacă-i spui derbedeului că pe lumea asta mai există și un Drogba, un Ronaldo, un Adebayor, care scot de pe linia porții lor, iar peste 20 de secunde o-nfig în cealaltă, dobitocul răspunde că ai ceva cu el. Și, în completare, că ăia iau salarii mai mari. Apropo: vă amintiți vreo faptă a ăstuia la Națională?