Proiect de act normativ

Alocațiile de stat nu se vor mai acorda pentru toți copiii



Copiii care provin din familii înstărite nu vor mai primi alocație
Copiii care provin din familii înstărite nu vor mai primi alocație

Ministrul Muncii, Mihai Șeitan, a declarat, vineri, că este în lucru un proiect de act normativ prin care alocațiile de stat pentru copii să nu mai fie acordate celor care provin din familii cu venituri mari, el precizând că nu a fost încă stabilit plafonul de la care alocațiile să nu mai fie date.
Ministrul Mihai Șeitan a precizat că ministerul intenționează să plafoneze și acordarea tuturor prestațiilor sociale, astfel încât doar persoanele care au realmente nevoie de ajutor să beneficieze de acesta.
La rândul său, secretarul de stat pe asistență socială din Ministerul Muncii, Mariana Nedelcu, a declarat că există un grup care lucrează la un proiect de act normativ privind alocația pentru copii, urmând ca aceasta să fie regândită, astfel încât banii „să meargă doar acolo unde este cazul”.
Șeitan a precizat că pentru plata alocației de stat există un anumit buget în care ministerul trebuie să se încadreze, iar pe de altă parte, programul de guvernare prevede majorarea alocației de stat pentru copii, lucru care nu ar fi posibil.
În acest context, grupul de lucru analizează posibilitatea neacordării alocației pentru copiii care provin din familii înstărite, astfel încât să poată fi majorat cuantumul alocației primite de copiii care provin din familiile sărace.
Nedelcu a declarat că, deocamdată, nu a fost stabilit plafonul de la care se va elimina acordarea acestei prestații. Ea a mai adăugat că grupul de lucru analizează și posibilitatea de a uni alocația de stat pentru copii cu cea complementară și cu cea monoparentală, astfel încât să fie acordată o singură prestație.
Boc: Nu vrem să facem economii pe seama copiilor, ci să aplicăm principiul solidarității active
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, referitor la proiectul privind alocațiile pentru copii, că nu se dorește să se facă economii bugetare „pe seama copiilor”, ci să se aplice principiul solidarității active, adăugând că dreptul la alocație este recunoscut, dar cuantumul se stabilește de stat.
„Este în analiză la Ministerul Muncii un proiect de lege de diferențiere a cuantumului alocației pentru copil. Nu dorim să facem economii bugetare pe seama copiilor, dar vrem să aplicăm un principiu al solidarității active și trebuie să îi sprijinim pe cei care au nevoie de resurse financiare”, a afirmat, la Cluj-Napoca, premierul Emil Boc.
El a adăugat că dreptul la alocație este unul „constituțional recunoscut, dar cuantumul se stabilește de către stat”.
Premierul a explicat că punctul de vedere al Guvernului este că trebuie acordate „alocații de stat mai consistente copiilor care provin din familii cu venituri mici și reduse cele pentru copiii care provin din familii cu venituri mari”.
„Este vorba de orientarea cu mai multă eficiență a resurselor financiare pentru alocații. Unii părinți cu venituri mari nici măcar nu știu care e cuantumul acesteia, în schimb muncitorii și alte categorii știu ce înseamnă alocația și știu să își drămuiască banii. Vrem să ridicăm un pic mai mult cuantumul alocației pentru cei cu venituri mici și să diminuăm din cuantumul alocației pentru cei care au venituri mai mari”, a precizat Boc.
El a susținut că această modificare nu încalcă nici un principiu constituțional și că trebuie să se facă diferențierea alocației, deoarece este nevoie de „solidaritate activă”.
Boc a spus că, întrucât proiectul este în lucru, nu poate preciza cu cât ar trebui să se reducă alocația pentru copiii care provin din familii cu venituri mari și nici cu cât să se majoreze cea pentru copiii care provin din familii cu venituri mici.
Plumb: PSD e de acord cu diferențierea alocației pentru copii în funcție de venit, nu cu eliminarea
Președintele Organizației de femei a PSD, europarlamentarul Rovana Plumb, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că PSD este de acord cu diferențierea alocației în funcție de venitul familiei, dar respinge eliminarea alocației pentru copiii care provin din familii care au venituri mari.
Rovana Plumb a precizat că măsura propusă de ministrul Muncii este o măsură anticonstituțională, care nu are la bază nici un fel de evaluare în ceea ce privește consecințele pe plan social.
Ea a arătat că alocația pentru copii nu este o cheltuială, ci trebuie privită ca o investiție.
„Tăierea alocației pentru copii contravine tuturor politicilor privind creșterea ratei natalității, fiind o măsură anti-politică demografică pentru România, pentru UE. Nici un stat membru al UE, chiar dacă trece printr-o perioadă sensibilă de criză, cu impact la nivel social, nu a luat această măsură”, a spus Rovana Plumb.
Asociații de Părinți: Este o discriminare, alocația nu a fost gândită ca măsură de protecție socială
Federația Națională a Asociațiilor de Părinți consideră discriminatorie propunerea ca alocațiile de stat pentru copii să nu mai fie acordate celor care provin din familii cu venituri mari, arătând că aceasta nu a fost gândită ca o măsură de protecție socială.
„Este o măsură discriminatorie. În fața legii nu există copii bogați și copii săraci. Alocația nu a fost gândită ca o măsură de protecție socială pentru copiii care provin din familiile sărace. Nici măcar comuniștii nu au luat alocația de la copiii bogați să o dea celor săraci. Pentru cei provenind din familii cu venituri reduse pot fi căutate măsuri de protecție”, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți (FNAP) din Învățământul Preuniveristar, Mihaela Gună.
Ea a subliniat că alocația de stat este, prin lege, un drept al tuturor copiilor.
„Mă uimește foarte tare această măsură. Dacă Guvernul vrea să-i ajute pe copiii care provin din familiile sărace, atunci ar trebui să recurgă la măsuri de protecție socială, de exemplu să le aloce burse. Criza nu va putea fi rezolvată desființând alocația în cazul familiilor cu venituri mari. Aș vrea să știu cât va câștiga statul luând acest drept legal al copiilor”, a mai spus Gună.
Onofrei: Nu trebuie ca miniștrii să fie lăsați să vorbească de capul lor
Prim-vicepreședintele PDL Suceava, Orest Onofrei, i-a propus, vineri, premierului Emil Boc să nu mai lase miniștrii să vorbească „de capul lor” pe subiecte care nu sunt asumate nici de PDL și nici de Guvern, el făcând referire la declarațiile ministrului Muncii privind alocațiile pentru copii.
Senatorul Orest Onofrei a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că propune premierului să nu mai lase miniștrii să vorbească de capul lor pe proiecte neasumate de PDL sau de Guvern, făcând referire la afirmațiile ministrului Muncii, Mihai Șeitan, potrivit cărora este în lucru un proiect de act normativ prin care alocațiile de stat pentru copii să nu mai fie acordate celor care provin din familii cu venituri mari.
Senatorul PDL consideră că este lipsă de seriozitate ca un proiect de lege, un proiect de Ordonanță de Guvern sau un proiect de Hotărâre de Guvern să fie întâi dezbătute în public fără să existe o viziune clară asupra scopului proiectului respectiv.
„Nu cred că este corect să fie lăsați toți miniștrii să gândească cu voce tare, iar apoi premierul să repare ceea ce au comis unii, fără să aibă gir politic sau să fie o decizie în Guvern”, a spus Onofrei.
El a menționat că ministrul Muncii trebuia să știe că asemenea inițiative au mai fost discutate în Parlament, unele dintre acestea inițiate de parlamentari, care au fost însă respinse pe motiv că alocația este un drept al copilului, și nu al părinților.
„Din punct de vedere tehnic este foarte greu de aplicat un asemenea act normativ în condițiile în care veniturile părinților sunt fluctuante și mai ales în perioadă de criză, când părinții, chiar cu venituri mari, își pierd serviciul”, a spus senatorul PDL.
El consideră că asemenea declarații afectează atât imaginea PDL, cât și actul de guvernare.
„Asemenea acțiuni atentează la coerența actului de guvernare și afectează grav imaginea partidului de guvernământ”, a mai spus Orest Onofrei.