Alo, nu cumpărați o stafie?

Mă uit la cei de la Romtelecom și nu-mi vine a crede ce băieți de treabă s-au făcut de-un timp, ce foarte mari iubitori ai aproapelui sunt. Săritori din cale-afară, fac de toate pentru măria sa clientul: oferă reduceri și gratuități pe termen lung, atât de generoase de cu greu îți stăpânești lacrima să se prăvale, de emoție.
Săracii oameni, așa-i când monopolul de pe piață se duce naibii! Ani în șir, această firmă a fost un fel de stat în stat; ani în șir, scumpirile convorbirilor telefonice au cunoscut o asemenea depravare, de-ți venea să crezi că asiști la un desfrâu într-un bordel al prețurilor. Vă mai amintiți? Până mai ieri, era de-a dreptul un lux să-ți suni părinții și să-i întrebi dacă mai sunt sau nu în viață.
Totul a fost și s-a dus, precum o vară toridă. Și de palatele de cleștar ai acestor foști monarhi ai telefoniei s-a ales ruina. Vilele instituției, năpădite de buruieni, sunt scoase la mezat; prin clădirile somptuoase din marmură suflă vântul, doar-doar s-o găsi vreun mușteriu să le dea o trebuință; casele de vacanță sunt bântuite doar de stafiile vremurilor de odinioară… Of, of, of!
Sper ca, atunci când le-or găsi totuși cumpărător palatelor, astăzi inutile pentru uzul propriu, directorii firmei să nu uite să adauge la preț și stafiile pe care acestea le conțin. Nu știu cu cât se vinde pe piața mondială o stafie de bună calitate, dar oricum se poate lua un bun preț pe ea.