Produse alimentare, de igienă și de curățenie, în valoare de zece mii de dolari, au fost dăruite familiilor din localitatea Todirești, lovite de furia apelor la sfârșitul lunii trecute.
Ajutorul sinistraților a venit din partea membrilor Lions Club Suceava și clubului Leo Bucovina, în cadrul unei acțiuni umanitare organizate pe 16 august.
Lions Club Suceava a donat sinistraților 520 de pachete cu ulei, zahăr, orez, conserve, detergent și săpun.
La acțiunea umanitară au participat președintele clubului Lions Suceava, Vasile Crăciunescu și membrii Lions Corneliu Orezeanu, Cristina David, Corneliu Dediu, Geta Martiniuc, Vasile Ilie, Ovidiu Dumitrescu, Manuela David, Angela Andrieș, însoțiți de membrii Leo Bucovina.
Fiecare acțiune Lions menține viu spiritul „We serve” și reînnoiește angajamentul membrilor față de comunitate, rededicarea față de semenii lor în nevoie.
Materiale de construcții pentru sinistrați „Am fost impresionați de distrugerile pe care le-am văzut cu ochii noștri în casele și grădinile oamenilor din comuna Todirești”, a mărturisit Luiza Curelușă, președinte al Clubului Leo Suceava.
Inima membrilor Lions Club și ai Clubului Leo a rămas alături de semenii lor afectați de inundații, iar acțiunile umanitare de întrajutorare a acestor oameni vor continua. În zilele următoare, un transport cu materiale de contrucții, necesare refacerii gospodăriilor distruse de ape, va pleca către sinistrați. „Ne vom orienta către localitățile unde oamenii au primit mai puține ajutoare și vom merge să le oferim sprijimul nostru”, a declarat Cristina David, membră a Clubului Lions Suceava.
Lions Club Suceava
Alimente și bunuri în valoare de zece mii de dolari, pentru sinistrații din Todirești






