Alianța Bugetarilor va ataca OUG privind salarizarea la CC și amenință cu proteste după 10 februarie



Alianța Bugetarilor va cere Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională ordonanța de urgență privind aplicarea Legii salarizării unitare și solicită premierului Emil Boc o întâlnire de urgență, amenințând cu proteste după 10 februarie.
Președintele „Alma Mater”, Anton Hadăr, a spus, joi, la finalul ședinței Alianței Bugetarilor, care a durat aproximativ o oră, că sindicaliștii au hotărât să îi ceară o întâlnire de urgență premierului, pentru a discuta ultimele legi care au fost elaborate fără consultarea sindicatelor.
De asemenea, sindicaliștii vor trimite scrisori către parlamentari și partide politice, cerându-le sprijinul pentru a sesiza Curtea Constituțională privind neconstituționalitatea ordonanței de urgență privind aplicarea Legii salarizării unitare.
Hadăr a spus că această ordonanță îngrădește dreptul de negociere a contractelor colective de muncă și încalcă astfel principii fundamentale ale Uniunii Europene.
Alianța Bugetarilor se va întâlni din nou pe 10 februarie, pentru a hotărî protestele la care vor recurge în cazul în care nu vor primi un răspuns la cererile lor.
Președintele Federației „Spiru Haret”, Gheorghe Isvoreanu, a declarat, joi, că sindicaliștii din educație vor începe mai repede protestele, separat, printr-o pichetare a Ministerului Educației, miercuri, privind aplicarea OUG 114/2009, care duce la o disponibilizare în masă în educație.
Și sindicaliștii din asistență socială sunt foarte nemulțumiți de disponibilizările preconizate.
Președintele Federației din Asistență Socială, Gabriel Chifu, spune că salariații din acest domeniu sunt disperați că primesc salarii de mizerie și lucrează în condiții de muncă inumane, iar, cu toate acestea, sunt amenințați cu pierderea locului de muncă.
Ordonanța de urgență care stabilește modul de aplicare a Legii de salarizare unitară a fost publicată, miercuri seara, în Monitorul Oficial și abrogă o serie de prevederi privind acordarea anumitor sporuri salariale, incluse în prezent în alte acte normative decât Legea salarizării.
Ordonanța, aprobată luni seara de Guvern, abrogă astfel o serie de prevederi care stabilesc în prezent, printre altele, salarizarea personalului din instituții care au fost finanțate integral din venituri proprii și sporul de doctorat în învățământul preuniversitar.
Actul normativ publicat în Monitor menține prevederile anunțate, vineri, de MEDIAFAX, conform cărora contractele colective de muncă deja încheiate și cu termene de până în luna octombrie sunt păstrate în vigoare până la pierderea valabilității, inclusiv în ceea ce privește drepturile salariale aflate în plată.
Președintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, luni, că proiectul de OUG privind aplicarea Legii salarizării unitare afectează contractele colective de muncă și încalcă legile în vigoare, precizând că dacă Guvernul îl va aproba în forma actuală, sindicaliștii vor face plângere la OIM.
Bogdan Hossu a precizat că și în Legea 330/2009 care stabilește salarizarea bugetarilor se arată că unele prevederi ale contractului colectiv de muncă în vigoare nu se mai aplică, respectiv cele privind unele sporuri, ceea ce este contrar prevederilor constituționale și convențiilor privind drepturile omului.