Destin

Alexandru Cozaciuc, băiatul orb care cântă la 16 instrumente. ”Când începea să cânte, nici nu se mai respira”



Alexandru Cozaciuc are 17 ani, este elev al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” și cântă la nu mai puțin de 16 instrumente
Alexandru Cozaciuc are 17 ani, este elev al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” și cântă la nu mai puțin de 16 instrumente

Premianții Galei “Top 10 Suceveni” – ediția 2015
”Eu oare când o să cânt la Casa de Cultură? Era în clasa I, era mic…”, își amintește Ionela, mama lui Alexandru Cozaciuc.
Primul ei copil s-a născut fără probleme, însă la câteva zile de la naștere a crezut că se prăbușește cerul peste ea. De la spital, i s-a spus că Alex al ei va fi orb pentru tot restul vieții. „De la incubator, de la razele fluorescente, s-a dezlipit retina”, i-au explicat Ionelei.
Astăzi, Alex are 17 ani, este elev al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” și cântă la nu mai puțin de 16 instrumente. Are zeci de spectacole la activ și impresionează de fiecare dată când apare pe scenă.
„La 5 ani, asculta din melodii, din refrene, și reproducea foarte repede pe orgă”
Totul a început din copilărie, când Alex a primit o orgă de jucărie. Și-a pus degetele pe claviatură și atunci a fost fascinat de sunetele pe care le-a auzit. Iar în scurt timp… „La 5 ani, cânta cu orga de jucărie «Mulți ani trăiască!» și reproducea foarte repede, asculta din melodii, din refrene și reproducea foarte repede pe orgă”, își amintește Ionela.
Atunci s-a decis să-l dea la muzică, mai ales că lui Alex îi plăcea foarte mult.
„Am mers la liceul de artă și am întrebat dacă nu este un profesor, uitați că am un copil așa… păi nu, că trebuie să învețe după note, n-avem ce face, mergi la Școala Populară de Arte, am mers și acolo… păi nu, că și noi învățăm după note. Am stat și m-am gândit: undeva trebuie să găsesc un profesor”, continuă să povestească mama lui Alex. Și l-a găsit.
Cătălin Sârbu s-a încumetat să-l învețe muzică pe copilul orb, iar Alex s-a dovedit a fi un elev special, nu din cauza problemei sale de vedere, ci datorită talentului său.
„Nu a prins nimeni atât de repede cum a prins el, cu toate că era nevăzător. Îmi amintesc că aveam o sală undeva în George Enescu și mergeam cu Alex, pe jos, până la Metro, unde urma să ne întâlnim cu mama lui. Din câte mașini erau pe stradă și ce trafic era, la un moment dat Alex mi-a spus: asta e mașina lui mama! Si când m-am uitat, într-adevăr, trecea mama lui cu mașina”, povestește Cătălin Sârbu, cel care coordonează astăzi activitatea Ansamblului „Balada Bucovinei”. Tatăl său, cunoscutul folclorist George Sârbu, fostul dirijor al Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, își amintește cu drag de Alex: „Când începea să cânte cred că nici nu se respira. Am avut multe recepții pentru străini, nu se mai respira, nu se mai mișca, nu se lua o furculiță sau un cuțit de pe masă”.
„De ce eu nu pot fugi precum ceilalți copii?”
Până la vârsta de 3 ani, Ionela a sperat că fiul ei va vedea. A fost la numeroși medici din țară, însă într-un final a înțeles că nu se mai poate face nimic: „E greu să conștientizezi, să îi vezi pe ceilalți copii de vârsta lui și tu să nu poți să faci nimic. Lui i-a fost cel mai greu, poate. Îi auzea pe copii că se jucau în jurul lui și la un moment dat ei fugeau. Se ridica și el și voia să fugă. «Dar de ce eu nu pot fugi precum ceilalți copii?» I-am povestit că: știi, dacă tu nu vezi, poți să te lovești, nu știi încotro mergi… Dar avea ambiție și fugea și el în direcția în care auzea că s-au dus copiii, chiar dacă dădea peste ceva și se lovea la picioare”.
Alex nu a văzut niciodată chipul mamei sale ori ale celor doi frați mai mici, Denisa, de 9 ani, și Andrei, de 11 ani.
Îl întrebăm: „Alex, cum îți imaginezi chipul mamei tale?” Își ridică degetele de pe claviatura pianului… ”Simplu, foarte strălucitor și senin, zâmbitor”, răspunde el imediat. În aceeași camera, ochii Ionelei sunt plini de lacrimi.
„Acest copil este de o ambiție fantastică”. „Se va auzi despre numele lui în viața muzicală”
La Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” toți profesorii lui Alex îl descriu la superlativ.
Florin Silviu Ungureanu, director adjunct al colegiului: „Eu nu am avut niciodată ocazia să lucrez cu un asemenea copil și să văd atâta pasiune și dăruire. Dintr-un copil așa de gingaș și de plăpând vibrează atâta sonoritate și atâta… bunătate.”
Ciprian Baicu, profesor de clarinet: „L-am cunoscut când a venit la admiterea în clasa a IX-a. Când am văzut ce capacitate muzicală are, chiar am fost surprinși, emoționați, doamnei profesoare i-au dat lacrimile. Acest copil este de o ambiție fantastică.”
Johannes Raimund Onesciuc, profesor de pian: ”A trebuit să studiez eu mai întâi, să cânt eu, iar el cu mânuțele așezate pe mâinile mele să încerce să reproducă . D-zeu a avut grijă de el, a compensat cu un auz și cu o inteligență muzicală extraordinare. Este un copil care prinde extraordinar de repede. Cantitativ cu alți copii din catedră cu care lucrez. Vreau să vă spun că asimilează de trei-patru ori mai mult material.”
Alexandra Bejenaru, directoarea colegiului: ”Cred cu tărie că va reuși în domeniul artistic. Se va auzi cu siguranță mai târziu despre numele lui Alexandru Cozaciuc în viața muzicală, cel puțin pe plan național”.



Alexandru Cozaciuc are 17 ani, este elev al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” și cântă la nu mai puțin de 16 instrumente
Alexandru Cozaciuc are 17 ani, este elev al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” și cântă la nu mai puțin de 16 instrumente
Alexandru Cozaciuc are 17 ani, este elev al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” și cântă la nu mai puțin de 16 instrumente
Alexandru Cozaciuc are 17 ani, este elev al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” și cântă la nu mai puțin de 16 instrumente
Johannes Raimund Onesciuc, profesor de pian: ”A trebuit să studiez eu mai întâi, să cânt eu, iar el cu mânuțele așezate pe mâinile mele să încerce să reproducă”
Johannes Raimund Onesciuc, profesor de pian: ”A trebuit să studiez eu mai întâi, să cânt eu, iar el cu mânuțele așezate pe mâinile mele să încerce să reproducă”
Mama si frații lui Alexandru
Mama si frații lui Alexandru
Alexandru Cozaciuc are 17 ani, este elev al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” și cântă la nu mai puțin de 16 instrumente
Alexandru Cozaciuc are 17 ani, este elev al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” și cântă la nu mai puțin de 16 instrumente


Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Ciubucul logofătului Buhuș