Uniunea Polonezilor din România își va alege sâmbătă, 28 octombrie, la Dom Polski – Suceava, începând cu ora 10:00, noua conducere. Evenimentul se va petrece în cadrul celui de-al V-lea congres, conform prevederilor din statutul Uniunii. Peste 170 de delegați din toată țara, din cele 15 asociații de polonezi, vor fi prezenți sâmbătă la Suceava pentru a analiza activitatea Uniunii Polonezilor pe ultimii patru ani. Actualul birou executiv al Uniunii Polonezilor din România este format din președinte – deputatul sucevean Ghervazen Longher și doi vicepreședinți: Cazimir Longher (pentru zona Bucovinei) și Bogdan Polipciuc (București).
Polonezii din Suceava îl susțin în continuare pe deputatul Ghervazen Longher la conducerea Uniunii Polonezilor din România. În cele zece zile puse la dispoziție pentru înscrierea în cursa ce duce la șefia Uniunii, nici un alt polonez din Suceava nu s-a înscris.





