Alcoolismul, o boală…



Către sfârșitul secolului al XVIII-lea, medici din Anglia și Germania au definit pentru prima dată dependența de alcool ca fiind o boală si au descris-o ca atare. A mai durat însă câtva timp până când acest concept s-a impus oficial și cu toate consecințele în opinia publică.
În ciuda recunoașteri oficiale de către Organizația Mondială a Sănătății în 1956 a dependenței de alcool ca fiind o boală, această constatare poate stârni încă zâmbetul ironic și neîncrezător al multor contemporani. Ea poate fi însă dovedită prin mai multe stări de fapt sesizabile atât juridic cât și medical.
Boala înseamnă un dezechilibru involuntar cauzat de agenți din mediul extern sau intern ai organismului, presupune un grup de simptome specifice tulburării de sănătate și cunoaște o evoluție progresivă și predictibilă.
Pornind de la această definiție, alcoolismul sau sindromul de dependență alcoolică este, o boală primară, cronică, progresivă, fatală influențată în dezvoltarea și manifestările ei de interacțiunea factorilor ce țin de personalitate cu cei ai mediului, cunoaște o evoluție predictibilă si progresivă, adesea putând fi fatală și se caracterizează prin pierderea controlului asupra consumului de alcool, constant sau periodic, preocupare față de alcool și consumul de alcool în ciuda consecințelor nefaste și dereglărilor gândirii.
Alcoolismul este o boală primară pentru că nu reprezintă un sindrom al unei alte stări de boală existente, ci poate cauza ea însăși alte tulburări fizice sau psihice sau le agravează pe cele existente. În modul cel mai evident, alcoolismul ca boală poate fi recunoscut prin consecințele intoxicației, adică în leziuni ale ficatului, stomacului și sistemului nervos central sau periferic, provocate de alcool.
Natura de boală cronică a alcoolismului atrage atenția asupra caracterului permanent al bolii, persoana dependentă de alcool va rămâne toată viața cu această boală.
Din acest punct de vedere alcoolismul poate fi asemuit, mai ales, unui infarct miocardic, unui diabet sau unor afecțiuni circulatorii, afirmație susținută de câteva trăsături comune. La toate aceste boli conduita de viață are un loc important prin deprinderea unor obiceiuri nesănătoase și incapacitatea de a reacționa adecvat la situațiile solicitante.
De asemenea, tratamentul bolii nu se poate face printr-o cură medicamentoasă, ci prin modificarea comportamentului și a obiceiurilor. La fel cum diabeticul nu se vindecă, dar poate trăi ținând boala sub control, la fel și alcoolicul poate duce o viață fericită și liniștită în condiții de abstinență.
Țelul tratamentului nu constă în restabilirea stării inițiale de sănătate, ci în reducerea solicitărilor și extinderea posibilităților de a trăi o viață dezirabilă. În cazul acestor boli există suficienți factori ereditari care influențează probabilitatea instalării ei, fără a o provoca în mod explicit.
Dependența de alcool are un caracter predictibil pentru că, cunoaște aceeași evoluție pentru toți cei care consumă alcool și este progresivă pentru că persistă în timp și netratată evoluează din rău în mai rău.
Din păcate, alcoolismul este o boală multifazică pentru că afectează individul pe toate planurile – familial, material, intelectual, social, profesional, emoțional și al sănătății – manifestându-se în toate prin consecințe nefaste.
De asemenea, tot de abatere de la normal este vorba și în ceea ce privește pierderea autocontrolului și a incapacității de a fi abstinent, ne mai putând fi posibile anumite procese de frânare și control fața de alcool, iar capacitatea de control nu poate fi recâștigată nici prin tratament medicamentos.
Dacă o persoană a trecut prin faza în care a fost atât de dependentă de alcool încât nu și-a mai putut dirija viața, acea persoană nu se mai poate întoarce la stadiul consumului neproblematic de alcool, acel consum naiv, controlat. Perfidia bolii constă în faptul că nici specialiștii nu pot prezice cu certitudine care dintre consumatorii de băuturi vor deveni alcoolici.
Și totuși, boala poate fi stopată! Programul în cei 12 Pași al Alcoolicilor Anonimi vă poate ajuta, cu condiția să vă doriți acest lucru. Grupul AA ”Speranța” Suceava vă stă la dispoziție.
Pentru a lua legătura telefonați la: 0746995458 ; 0743419931 sau E-maill: speraasv@yahoo.com
C. Sv.



Recomandări

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens
Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens