Un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit, duminică, după ce a petrecut mai multe ore îmbrăcat sumar, afară, în frig. Bărbatul era din Stulpicani și a fost internat, săptămâna trecută, în secția Neurologie a Spitalului de Urgență Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, cu crize comițiale pe fondul unui alcoolism cronic. Sâmbătă, în timpul orelor de vizită, împins de nevoia imperioasă de a consuma alcool, bărbatul a fugit din spital. După ce personalul medical i-a descoperit lipsa a anunțat imediat poliția, care a început să-l caute, cu atât mai mult cu cât exact la fel se întâmplase și în ziua precedentă, iar polițiștii au reușit să-l găsească și să-l aducă din nou la spital. Sâmbătă, pacientul nu a fost la fel de norocos. A fost găsit abia duminică, în jurul orei 15.00, undeva în zona Metro, înghețat de frig și în agonie. Adus în Unitatea de Primire a Urgențelor, medicii au făcut tot posibilul să-l resusciteze, dar nu l-au mai putut salva. A murit prin stop cardio-respirator.
De la debutul sezonului rece, bărbatul din Stulpicani este al patrulea sucevean care moare din cauza hipotermiei.