Peste o mie de persoane au participat, ieri, la Alba Iulia, la manifestările organizate pentru a marca împlinirea a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari, Ferdinand și Maria, la manifestări fiind prezenți și Principesa Margareta, Principele Radu și Principele Nicolae.
Cea mai importantă parte a manifestărilor s-a desfășurat în Cetatea din Alba Iulia, unde a fost organizată o paradă a portului popular în cadrul căreia au defilat peste 400 de persoane îmbrăcate în costume populare reprezentând comunele din județul Alba.
Parada a fost urmată de o defilare și o demonstrație de mânuire a armelor realizată de militarii Regimentului 30 de Gardă „Mihai Viteazul”.
La evenimente au asistat peste o mie de persoane, unii dintre participanți venind din diverse zone ale țării special pentru a participa la manifestări și pentru a se întâlni cu membrii Casei Regale. Unii dintre participanți au afișat pancarte cu portretele regilor Ferdinand și Mihai I însoțite de mesajul „Monarhia salvează România”.
Cei trei membri ai Familie Regale au participat și la deschiderea unei expoziții în cadrul căreia sunt prezentate coroanele purtate de regii Ferdinand și Maria la încoronarea din 1922 de la Alba Iulia, mantiile și sceptrul celor doi suverani, dar și alte obiecte simbolice pentru Casa Regală.
Printre cele mai inedite exponate se numără și meniul de la recepția organizată în 1922 , după ceremoniile de încoronare, și la care au participat membri ai caselor regale din Europa, dar și numeroși diplomați reprezentând state din întreaga lume.
Principesa Margareta, Principele Radu și Principele Nicolae au participat anterior și la o slujbă Te Deum oficiată în Catedrala Încoronării de arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Irineu.
Membrii Casei Regale nu au susținut discursuri publice
Spre dezamăgirea multora dintre participanți, nici unul dintre membrii Casei Regale nu a susținut un discurs public deoarece, potrivit organizatorilor, acest lucru nu fusese stabilit în programul și protocolul evenimentului.
De la Alba Iulia, cei trei membri ai Casei Regale au plecat spre București tot cu Trenul Regal, care pe parcursul manifestărilor i-a așteptat în Gara din Alba Iulia.
Manifestările de la Alba Iulia organizate pentru a marca împlinirea a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari au continuat în cursul serii de ieri cu o lectură publică din „Jurnalul” Reginei Maria, în Sala Unirii, iar ziua s/a încheiat cu un moment inedit în care angajații Muzeului Unirii din Alba Iulia, îmbrăcați în personaje istorice, au povestit încoronarea de la Alba Iulia.
Organizatorii au pregătit și un foc de artificii în Piața Cetății.
Manifestările nu s-au încheiat ieri deoarece expoziția care cuprinde coroanele, mantiile, sceptrul și celelalte simboluri ale regalității va fi deschisă până miercuri seara.
Manifestările dedicate împlinirii a 90 de ani de la încoronarea regilor Ferdinand și Maria la Alba Iulia au fost organizate de Consiliul Județean, Primăria Alba Iulia, de Prefectură și Muzeul Unirii din Alba Iulia, sub patronajul Casei Regale a României.
Trenul Regal
Câteva sute de persoane au așteptat, ieri, pe peronul și în fața gării din Alba Iulia sosirea Trenului Regal, cu ocazia manifestărilor dedicate împlinirii a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari, Ferdinand și Maria.
Din trenul regal au coborât Principesa Margareta, Principele Radu și Principele Nicolae, cei trei membri ai Casei Regale fiind întâmpinați în sunetul fanfarei militare cu urale și aplauze de cei prezenți la eveniment, iar unii dintre participanți au scandat timp de mai multe minute „Monarhia salvează România” sau numele Regelui Mihai I.
Participanții s-au înghesuit să le strângă mâna celor trei sau să se fotografieze cu aceștia.
Cei trei reprezentanți ai Casei Regale a României au fost întâmpinați de reprezentanții autorităților județene și locale, iar apoi au mers în Cetatea din Alba Iulia, parcurgând pe jos câteva sute de metri pe un traseu denumit „Drumul Regelui”, traseu străbătut și de Regele Ferdinand în 1922 în cadrul ceremoniei de încoronare.
Trenul Regal a fost construit în 1928 special pentru Casa Regală. Garnitura de tren a fost comandată de Regele Ferdinand societății italiene Ernesto Breda din Milano, însă a fost terminată doar după moartea sa.
Trenul este compus din cinci vagoane: un vagon-sufragerie, un dormitor regal cu baie complet utilată si trei cușete pentru însoțitori.
Interiorul trenului are finisaje de lux, mobilierul fiind din esențe nobile precum trandafir, mahon sau nuc, fotoliile sunt tapițate cu piele de Cordoba, lămpile de iluminat sunt realizate cu sticlă de Murano, iar vazele sau scrumierele din alabastru.
Trenul se află în prezent în proprietatea CFR, iar cu el au călătorit în timp regii Carol al II-lea și Mihai I, dar și liderii comuniști Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu.
Catedrala Încoronării, construită special pentru încoronarea primilor suverani ai României Mari
Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia a fost construită între anii 1921-1923, planul lăcașului fiind inspirat din biserica domnească din Târgoviște.
Catedrala din Alba Iulia este cunoscută și sub numele de Catedrala Încoronării pentru că a fost construită special pentru încoronarea primilor suverani ai României Mari, regele Ferdinand I Întregitorul și soția sa, Maria.
Încoronarea a avut loc la data de 15 octombrie 1922 și la eveniment au participat, potrivit istoricilor, aproximativ 80.000 de oameni, printre care membri ai Caselor Regale din Europa și oficiali diplomatici. Portretele celor doi regi sunt și pictate de o parte și de alta a intrării în Catedrala din Alba Iulia, iar în timpul comunismului au fost acoperite cu o peliculă de vopsea, fiind restaurate după 1989.
Eveniment
Alba: Peste 1.000 de persoane, la împlinirea a 90 de ani de la încoronarea regilor Ferdinand și Maria
