Vezi albastrul irișilor, miroși adânc un buchet de cimbrișor, guști ca să găsești “ca la mama acasă”, auzi din depărtare vocea celui drag și pipăi delicat rochia de mătase cu care vrei să-l seduci în seara asta. Ești fericită, de toate ai și totuși ar mai fi ceva, mai este acel ceva care te face vie, te pune pe ace, te arde pe dinăuntru, te neliniștește, până la urmă te împlinește… intuiția.
Azi te simți în largul tău, ai pus ceva lejer pe tine și ai ieșit din casă. Cu mersul tău apăsat, elegant, simți că te privește, nu ai curajul să te întorci să te asiguri, continui să mergi dar oricum simți că se uită, de parcă l-ai vedea cu ochii de la ceafă, într-un moment chiar ești sigură pe tine, schițezi un zâmbet candid și îți continui drumul.
Ești cumva naivă crezând în ceea ce ai simțit? Sigur că nu! Ceea ce ai sesizat îți aparține, este al șaselea simț, e al tău. Intuiești, de fapt, că s-ar putea ceva întâmpla, ai o presimțire ciudată, te pune pe gânduri, însă rămâne după tine dacă ai curaj să o iei în direcția fulgerată.
Stai cu fetele și chicotești pe seama la ceea ce vi s-a întâmplat, vine rândul tău să povestești, ușor timidă (este și el) , cu pauze, cu zâmbete, fetele ți-o iau înainte, o zic pentru tine, simți că te gelozește. Vaiii, cum e posibil??? Nici măcar nu sunteți împreună și totuși îl citești, îl vezi cum reacționează, cum schimbă subiectul. Îți aruncă o privire și ești convinsă că așa este. Ciudat…să încerci să explici cuiva starea aceasta o să zică că ești paranoică, că exagerezi, că nu poate fi adevărat dar tu ai simțit, inimioara ta a facut un click, ți-e cunoscută senzația…oricum până la urmă te lași influențată de argumentele ce ți se oferă și părăsești ideea. Doamne, ce act ratat ai putut face! Ai ceea ce alții vor să aibă, simți lucrurile, însă nu le dai valoare. Ai putea să îți cunoști și să îți dezvolți aceste senzații, ai putea experimenta în propriul laborator, pe tine însuți! De ce îți este frică? De ce nu spargi standardele și limitele impuse de către cineva? Oare îți poate aparține ceva care este impus de altcineva?
Din experiențele anterioare îți dai seama că poate în momentul în care ai încercat să explici ceea ce ai simțit ai dat-o în bară, nu mai ai de ce să o faci! Simți și atât! De ce mai e nevoie de cuvinte?
Luminița Fotescu
Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării
