La câteva zile de la dispariția unui copil în vârstă de 6 ani, care a rătăcit mai bine de 20 de ore prin pădure, la Fundu Moldovei, după ce s-a rătăcit de tatăl și fratele său, plecați după bureți, un alt caz de dispariție după aproximativ același scenariu s-a petrecut duminică după-amiază. De data aceasta e vorba de un bărbat în toată firea, un anume Dumitru Holotă, în vârstă de 57 de ani, din municipiul Fălticeni. Acesta s-a dus împreună cu fiica sa la cules de ciuperci în pădurea de pe raza comunei Preutești. La un moment dat, cei doi s-au despărțit și au stabilit să se întâlnească la ora 17.00, la mașina cu care veniseră la Preutești.
Cum a trecut de ora 17.00, iar Dumitru Holotă nu a mai apărut, fiica bărbatului a cerut disperată ajutorul autorităților, apelând serviciul de urgență 112.
Împreună cu fiica lui Dumitru Holotă, mai mulți polițiști, jandarmi și pompieri au plecat prin pădure în căutarea bărbatului.
Afară se întunecase, dar nici urmă de bărbatul dispărut.
Aseară, în jurul orei 20.00, oamenii trimiși să-l caute pe dispărut au fost anunțați că acesta a fost găsit: s-a întors singur acasă, în stare avansată de ebrietate.
La mijlocul săptămânii trecute, un copil 6 ani, rătăcit prin pădure, a fost găsit în viață, după mai bine de 20 de ore de când a dispărut.
Minorul a fost găsit de un pădurar, în zona satului Botuș din Fundu Moldovei. Spre ușurarea tuturor, copilul era într-o stare neașteptat de bună, dacă avem în vedere că a petrecut o noapte în pădure, la o temperatură de 5 grade Celsius, sub o ploaie măruntă.