Alaltăseară, la rubrica „Sport” a Știrilor PRO TV, în josul ecranului se putea citi clar titlul unuia din subiectele emisiunii: „Era tac’su, bă!”. Sigur că deja clasicizată reclamă de acum vreo doi ani, izvorâtă din inspirația genială a lui Bogdan Naumovici este evocată cu orice prilej de atunci încoace. Eu însumi am făcut-o de numeroase ori, ba chiar și în titlul de azi, citând însă, pentru „originalitate”, din altă secvență. Știrea de la televizor se referea (ați ghicit și dacă n-ați văzut programul, sunt sigur) la „tac’su” lui Uhrin, adică la noul antrenor al CFR-ului din Cluj. Ceea ce face ca astăzi să încerc și eu să fac un comentariu cu privire la schimbările, prea multe și prea dese, de antrenori din fotbalul românesc. Pentru a avea o bază de plecare, ar trebui mai întâi să vedem către ce aspiră conducătorii de cluburi și abia apoi, în funcție de ținta propusă, să precedem la comentarii. În general, vreo câțiva dintre ei se declară chitiți pe câștigarea campionatului, deci pe performanță. De fapt, explicația corectă ar fi că vor doar banii de la UEFA cuveniți participării în Champions’ League, iar titlul (și, o bucată de vreme care-i cam pe sfârșite, și locul doi) asigură cele 7 – 8 milioane de euro aferente doar participării. Că de performanță la nivelul ăsta, ba și la cel inferior, Cupa UEFA, nici pomeneală. Pentru a lua titlul și, eventual, pentru a nu te face de râs în Champions’ League, e nevoie să fii doar chiar în această țară a orbilor. Situația în care chiar nu văd de ce atât Timișoara cât și Clujul și-au dat afară antrenorii. La Timișoara, Uhrin (fiul lui… tac’su!) a reușit să facă din Poli echipa nr. 1 a țării, dacă luăm în calcul și cele 6 puncte furate de banda Nașului. La Cluj, Trombetta a făcut o echipă luminoasă, al cărei joc, chiar dincolo de rezultatele nefavorabile, e adesea încântător. Iar faptul că în Liga Campionilor n-a fost penibilă, ca ailaltă, demonstrează că omul a făcut treaba bună. Ceea ce, desigur, nu justifică demiterea sa și înlocuirea cu Uhrin (tac’su lui fiu-su!).
Concluzia ar fi că, pardon, conducătorii noștri schimbă antrenorii când și pentru ce li se năzare. Iar „performanță” e doar traducerea liberă pentru „cașcaval” marca UEFA.
