Încă un sucevean a murit din cauza gripei noi, acesta fiind cel de-al cincilea deces provocat de infecția cu virusul AH1N1 în județ.
Victima este un bărbat în vârstă de 53 ani, care suferea de boli cronice asociate, respectiv hipertensiune arterială și obezitate. Decesul a survenit în cursul zilei de luni, 14 noiembrie, și a fost confirmat marți de autoritățile sanitare.
Potrivit datelor comunicate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava, bărbatul, care avea domiciliul în Suceava, a început să prezinte primele semne de boală în data de 1 decembrie. El a fost internat în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” în data de 7 decembrie, cu diagnosticul “observație gripă severă și pneumopatie”. În aceeași zi, pacientului i-au fost recoltate probe biologice, care au fost transmise Institutului Cantacuzino din București spre analiză.
Medicii infecționiști au început administrarea terapiei antivirale până la sosirea rezultatelor de laborator, însă, întrucât evoluția bolii a fost nefavorabilă, pe data de 9 decembrie pacientul a fost transferat în Reanimarea Spitalului Județean de Urgență. O zi mai târziu, au sosit și rezultatele testelor de laborator, care au confirmat prezența virusului AH1N1.
Pe parcursul internării bolnavul a beneficiat de îngrijiri medicale de specialitate, oxigenoterapie, tratament cu antibiotice și antivirale.
„Din data de 12 decembrie, pacientul a fost intubat și ventilat mecanic până la deces”, au mai spus reprezentanții DSP.
Toți cei cinci suceveni răpuși de gripa nouă sufereau de boli asociate, respectiv hipertensiune arterială, diabet, obezitate, insuficiență renală. În județ, primul caz de deces a fost înregistrat în data de 20 noiembrie, la un bărbat de 43 ani, din Siret.