Măsură

AJOFM subvenționează salariul tinerilor proveniți din centrele de plasament

Angajatorii care încadrează în muncă tineri cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, care provin din centre de plasament sau din familii dezorganizate, beneficiază de subvenționarea locului de muncă pe o perioadă de până la doi ani. Noile subvenții, acordate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, acoperă salariul de bază stabilit de angajator, cu condiția ca acesta să nu depășească 75% din salariul mediu net pe economie. „Subvențiile pentru fiecare persoană angajată din această categorie de șomeri se acordă pe o perioadă de la 1 la 2 ani. Acești bani sunt acordați în scopul prevenirii și combaterii marginalizării sociale la care sunt supuși din ce în ce mai frecvent acești tineri”, a declarat Constantin Șuvăr, directorul executiv al AJOFM Suceava. Acesta a ținut să îi atenționeze pe toți angajatorii care beneficiază de subvenții de stat cu privire la obligația acestora de a depune până în data de 25 a lunii curente, pentru luna expirată, a declarației lunare privind evidența nominală a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în copie și originalul, tabelul nominal, pontajul și statul de plată pentru luna respectivă. În caz contrar, angajatorii nu mai beneficiază de subvențiile de stat.

Recomandări

Deputatul USR Emanuel Ungureanu: „Să ai o pensie necontributivă mai mare decât salariul este o nesimțire”

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu îi cere premierului să nu tergiverseze aplicarea normei europene privind transparența salarială

Deputatul AUR Petru Negrea: „Guvernul tratează Parlamentul ca pe o simplă anexă, ignorând românii și dezbaterea democratică”

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini