FOTBAL

AJF Suceava caută arbitri



Biroul Executiv al Asociației Județene de Fotbal, întrunit ieri, a hotărât numirea lui Vasile Băițan în fruntea Comisiei de Disciplină și a lui Ștefan Martinescu ca președinte al Subcomisiei de Disciplină Rădăuți. De asemenea, s-a oficializat și retragerea din campionatul Ligii a V-a, din motive financiare, a grupării Voința Liteni-Moara. Forul condus de Aurel Daicu a aprobat și începerea cursurilor de arbitri de fotbal în data de 1 noiembrie 2007, la care pot participa tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 26 de ani, care au o talie de minim 1.70 metri. Înscrierile se fac începând cu data 18 octombrie la sediul Asociației Județene de Fotbal situată în incinta stadionului Areni. Relații suplimentare se pot obține de la președintele Comisiei Județene a Arbitrilor, Gheorghe Ștefanovici (tel. 0726686289 sau 0747771671) și de la vicepreședintele CJA, Sebastian Gheorghe (tel. 0740253866 sau 0723435743).



Recomandări