Agricultura și dezvoltarea rurală reprezintă una dintre problemele esențiale pe care viitoarea guvernare va trebui să le rezolve, este concluzia care s-a desprins din întâlnirile pe care candidatul PD-L pentru colegiul Vicov-Solca, Dumitru Mihalescul, le-a avut cu peste o mie de agricultori din zonă. La întrunirile din comunele arondate colegiului D7, dar și în vizitele făcute la gospodăriile agricultorilor, candidatul pentru Camera Deputaților a arătat că Programul PD-L cuprinde politici pentru creșterea productivității agriculturii românești – factor major în asigurarea securității alimentare și a bunăstării cetățenilor – prin încurajarea si dezvoltarea fermelor comerciale, inclusiv a celor de tip familial, valorificarea avantajelor naturale și a conjuncturii internaționale favorabile, finalizarea restituirii proprietăților și dezvoltarea rurală, în concordanță cu cerințele Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene.
La Vicov, la Marginea, dar și la Solca ori la Brodina, Mihalescul a arătat că Partidul Democrat-Liberal va acționa pentru consolidarea pieței funciare prin finalizarea reformei proprietății funciare, intabularea tuturor suprafețelor agricole din extravilan și a celor forestiere, introducerea cadastrului unitar cu fonduri din buget, dar și prin consolidarea piețelor agro-alimentare.
Stabilirea unui pachet de măsuri fiscale și financiare pentru susținerea producției agricole În același timp, se va trece la specializarea producției agricole și aplicarea de politici diferențiate pe tipuri de ferme și zone, stimulând comasarea voluntară și exploatarea eficientă a terenurilor.
Candidatul pentru Camera Deputaților a afirmat că o altă cale pentru dezvoltarea acestui sector o reprezintă dublarea suprafețelor agricole amenajate pentru irigat la 1,5 milioane ha și crearea de perdele forestiere de protecție și combaterea eroziunii solului și în același timp pentru creșterea ponderii zootehniei, care valorifică superior produsele vegetale la 50% din producția agricolă, în 2012, față de circa 33% în prezent.
Dumitru Mihalescul a precizat că Programul PD-L cuprinde stabilirea unui pachet de măsuri fiscale și financiare multianuale pentru încurajarea și susținerea producției agricole pentru piață, reducerea accizei la motorină pentru lucrările agricole, mărirea subvenției la hectar la 300 euro și creșterea subvenției din resurse proprii pentru domeniile prioritare.
Agricultorii au fost de acord că introducerea unor scheme eficiente de finanțare complementară pentru absorbția integrală a fondurilor europene prin proiecte tip Fermierul, proiecte pentru dezvoltarea rurală în domeniul infrastructurii și al procesării produselor agricole și diversificarea activităților economice sunt priorități ce fac parte din Programul Partidului Democrat Liberal.
Omul de afaceri Dumitru Mihalescul va candida pentru Camera Deputaților in colegiul D7, Vicov-Solca, colegiu unde sunt arondate mai multe localități din zonă, Poieni-Solca, Marginea, Sucevița, Brodina, Horodnic de Sus, Voitinel, Gălănești, Bilca, Brodina, Putna, Straja și Ulma.






