Fonduri UE

Agricultorii vor primi subvențiile cu o întârziere de două luni

Agricultorii vor primi cu o întârziere de până la două luni subvenția pe suprafață din fondurile UE și plata complementară de la bugetul de stat, întrucât Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) va face verificări suplimentare în teren privind datele din cererile de plată.
Numărul mai mare de controale înseamnă extinderea termenului alocat verificărilor cu circa două luni, și, în consecință, amânarea autorizării plăților și a acordării banilor. Inițial, perioada de distribuire a sumelor către agricultori era stabilită pentru 1 decembrie 2007-30 iunie 2008.
Întârzierea se referă la plata subvenției din fonduri UE, estimată la circa 50 de euro pe hectar, și o sumei complementare de la bugetul de stat, de circa 30 de euro pe hectar. Agricultorii mai primesc și alte forme de sprijin în afară de aceste plăți, precum finanțarea de la bugetul de stat a înființării culturilor de toamnă cu 400-500 de lei pe hectar, în funcție de tipul de cultură.
„În regulamente este prevăzut să controlăm un eșantion de circa 6% din suprafață, până la 30 septembrie, iar acest termen va fi respectat. Pentru că am constat însă multe date eronate în cereri trebuie să mărim numărul de verificări, ajungând la peste 10% din suprafață. Aceste controale în plus le vom finaliza până la 30 noiembrie”, a declarat agenției MEDIAFAX directorul general interimar al APIA, Doru Nechiti.
Astfel, termenul de acordare a plăților va fi amânat, iar întârzierea ar fi de maxim două luni, potrivit lui Nechiti.
„Noi însă sperăm să nu fie chiar atât, pentru că dacă softul va funcționa, vom face mai repede autorizarea plăților (următoare etapă, după finalizarea controalelor în teren – n.r.) și banii vor ajunge cât mai repede”, a afirmat Nechiti.
Rata de control este majorată dacă este depășită o marjă de eroare a datelor declarate de 3-30%.

Recomandări

Se apropie o nouă campanie privind subvențiile din agricultură. APIA Suceava, ca de obicei, corigentă la informarea fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025

Constructorii suceveni, neplătiți de peste două luni pentru lucrări finanțate de Compania Națională de Investiții. Restanțele sunt de zeci de milioane de lei