Din arestul poliției

Agresorul consilierului local din Milișăuți, trimis în judecată pentru tentativă de omor



Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat, ieri, trimiterea în judecată a individului care, luna trecută, l-a înjunghiat pe un consilier local al orașului Milișăuți, agresorul fiind angajat ca muncitor necalificat la păstrăvăria victimei.
Fapta s-a petrecut în seara zilei de 12 mai a.c., la Bădeuți, la păstrăvăria administrată de consilierul local Constantin Avram.
Potrivit procurorilor, în acea seară Constantin Avram a observat că angajatul cu pricina, Constantin Harcotă, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Botoșani, nu se află la serviciu și l-a sunat de mai multe ori pe telefonul mobil, însă respectivul nu i-a răspuns.
Într-un final, după mai multe apeluri nepreluate, în jurul orei 22.00, Harcotă a răspuns la telefon, consilierul local cerându-i să vină urgent la păstrăvărie.
Anchetatorii precizează faptul că agresorul era sub influența băuturilor alcoolice și, iritat de atitudinea șefului său, s-a înarmat cu un cuțit tip briceag. Când a dat nas în nas cu consilierul, se arată în rechizitoriu, botoșăneanul a început să se certe cu acesta, cei doi îmbrâncindu-se și lovindu-se reciproc. La un moment dat, Constantin Harcotă a scos cuțitul din buzunarul pantalonilor și l-a înjunghiat pe consilier în zona abdomenului. Acesta din urmă a reușit să se deplaseze singur la spital, cu mașina lui, fiind supus unei intervenții chirurgicale. Medicii au considerat că viața victimei a fost pusă în pericol, astfel că ancheta a fost preluată de un procuror criminalist.
Constantin Harcotă a fost arestat preventiv la o zi după comiterea agresiunii, deși în fața anchetatorilor a susținut că a acționat în legitimă apărare, ipoteză respinsă de procurorul de caz. Acesta din urmă a dispus clasarea infracțiunii de loviri sau alte violențe, de care a fost acuzat consilierul Constantin Avram, considerând că respectivul a exercitat acte de violență pentru a respinge și pentru a se apăra de loviturile aplicate de fostul său angajat.



Recomandări

Doi afaceriști care au dat șpagă unui comisar de la Garda Forestieră Suceava au preferat să dea totul în vileag

Doi afaceriști care au dat șpagă unui comisar de la Garda Forestieră Suceava au preferat să dea totul în vileag
Doi afaceriști care au dat șpagă unui comisar de la Garda Forestieră Suceava au preferat să dea totul în vileag