Agheasma – lucrare sfințitoare a Duhului Sfânt

Agheasma sau Sfințirea apei este slujba cel mai des săvârșită în viața creștinului. Cuvântul agheasmă desemnează atât apa sfințită, cât și slujba de Sfințire a ei. Agheasma este: mare și mică. Agheasma mare se săvârșește o singură dată pe an, la Bobotează; iar cea mică, în foarte multe și diverse împrejurări. Agheasma mică se mai numește sfeștanie, de la cuvântul slavon care înseamnă luminare; denumirea provine tocmai de la sfințirea săvârșită la Bobotează, sărbătoare numită și Ziua luminilor sau a luminării.
Cărțile de slujbă prezintă slujba Aghesmei, imediat după Sfintele Taine, ca prima dintre ierurgii. Slujba Aghesmei mici este o slujbă de sine stătătoare „care se face spre toată trebuința“, recomandată a fi săvârșită la fiecare început de lună „în biserici, în mănăstiri și în case“ pentru „a stropi pe oameni… și toate ale lor“. Apoi, există multe alte situații în care slujba de Sfințire a apei însoțește rânduieli și rugăciuni pentru binecuvântarea caselor, gospodăriilor și vieții credincioșilor sau în legătură cu unele sărbători.
Prezentăm cele mai frecvente situații în care se săvârșește slujba de Sfințire a apei sau în care rugăciunea preotului este urmată de stropirea cu apă sfințită, făcând o clasificare a acestor rânduieli și rugăciuni, pentru a descoperi ce daruri ale Duhului Sfânt se așteaptă în fiecare împrejurare.
Rânduieli de Sfințire a apei premergătoare Tainei Botezului:
a. Sfințirea apei în ziua întâi la femeia lăuză. Molitfelnicul începe chiar cu această rânduială de Sfințire a apei, care să le fie „celor ce vor gusta din ea sau o vor lua sau se vor stropi, spre alinarea durerilor, spre iertarea păcatelor, spre depărtarea tuturor relelor, spre tărie, vindecare și sfințire a caselor“;
b. Stropirea casei femeii lăuze în a opta zi după naștere;
c. Sfințirea apei de Botez.
Sfințirea cea mică a apei precedă, de regulă, rugăciunile de binecuvântare a casei, precum la:
a. Rugăciunea la începerea temeliei casei;
b. Rânduiala binecuvântării casei noi;
c. Rugăciunea pentru casa ce este supărată de duhuri rele.
d. Însă la rânduiala care se face la casa sau la locul ce sunt supărate de farmece sau de descântece preotul va stropi „casa și locul casei pe dinafară“ cu apă sfințită de la Botezul Domnului.
De nu o are la îndemână, preotul face Sfințirea cea mică a apei.
Sfințirea cea mică a apei precedă, de regulă, rugăciunile de binecuvântare a diferite lucruri și activități din viața casnică a omului, precum:
a. Rugăciunile la începutul și la terminarea săpatului unei fântâni;
b. Rânduiala binecuvântării la începerea semănatului;
c. Rugăciunile la sădirea și la culesul viei;
d. Rânduiala binecuvântării corabiei sau a luntrii celei noi, care este adaptată și pentru binecuvântarea unui autovehicul.
Stropirea cu apă sfințită spre curățire se face, de regulă, cu Agheasmă de la Botezul Domnului, precum la:
a. Rânduiala ce se face când a căzut ceva spurcat în fântână, când preotul trebuie să toarne în fântână „în chipul crucii, de trei ori, apă sfințită de la Botezul Domnului“;
b. Rugăciunea la sfințirea vasului spurcat;
c. Rânduiala ce se face la țarini (holde), la vii și la grădini, când se întâmplă să fie stricate de sălbăticiuni sau de alt fel de vietăți, la care se face stropirea cu Agheasmă de la Botezul Domnului și undelemn din candele de la icoanele sfinților protectori ai holdelor, viilor și grădinilor.
Stropirea cu apă sfințită în cazul unor boli sau neputințe:
a. Pentru oameni, astfel de stropiri se fac cu Agheasmă mică, dacă preotul săvârșește mai întâi sfeștania, sau cu Agheasmă de la Bobotează, precum la rugăciunea pentru dureri de cap (deochi);
b. Pentru animale există rânduiala care se face când se îmbolnăvesc animale de orice fel,precedată de Sfințirea cea mică a apei, cu care se stropesc animalele bolnave.
Sfințirea apei sau stropirea legată de anumite praznice:
a. Cea mai importantă și fastuoasă slujbă de Sfințire a apei este cea săvârșită la Bobotează. Mântuitorul a sfințit nu numai apele Iordanului, ci însăși firea apelor, a apelor de pretutindeni. De aceea o numim Agheasma mare;
b. Rugăciunea la binecuvântarea salciei la Florii se încheie prin stropirea cu Agheasmă a ramurilor de salcie;
c. Rânduiala specială pentru Agheasma mică așa cum se face după Paști, în toată Săptămâna Luminată;
d. Rugăciunea la binecuvântarea în Sfânta Duminică a Paștilor a pâinii care este numită de popor paști, se încheie prin stropirea pâinii cu apă sfințită;
e. Rugăciunea de binecuvântare a brânzei și a ouălor în Sfânta și Marea Duminică a Paștilor este precedată de Sfințirea cea mică a apei.
Stropirea cu Agheasmă spre sfințire a lăcașurilor și obiectelor de cult:
a. Rânduiala la punerea temeliei bisericii și la înfigerea crucii, ca și cea de târnosire a bisericii;
b. Rânduielile binecuvântării și sfințirii noului chivot în care se vor păstra dumnezeieștile Taine; a îmbrăcămintelor dumnezeiescului prestol și ale jertfelnicului; a vaselor de slujbă și a acoperămintelor acestora; a cădelniței, vasului pentru anafură, copiei și vaselor pentru vin și apă; a veșmintelor liturgice; a icoanelor; a clopotului; a crucii și a troiței celei noi, inclusiv a crucii ce se așază la mormânt.
Prin stropirea sau gustarea din Agheasmă, creștinul nădăjduiește curățire de toată întinăciunea, ferire de rele, binecuvântare și sfințire. Cel mai concentrat și mai complet, aceste așteptări ale credincioșilor sunt cuprinse în rugăciunea de la Slujba Aghesmei celei mari, rânduită într-o formă prescurtată și la Taina Botezului: „Și-i dă ei (apei) harul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe ea izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsă, plină de putere îngerească. Ca toți cei ce se vor stropi și vor gusta dintr-însa să o aibă spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință…“
La facerea lumii, Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor (Fc. 1, 2). Mântuitorul îi descoperă fariseului Nicodim că de nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu (In. 3, 5). Iar pe femeia samarineancă și pe toți cei ce credem în El ne lămurește că Duh este Dumnezeu (In, 4, 24) și, deci, apa cea vie nu poate fi decât cea asupra căreia se poartă Duhul lui Dumnezeu, făcându-se în cel ce o primește cu credință izvor de apă curgătoare spre viață veșnică (In. 4, 14).
Apa binecuvântată sau sfințită a jucat un rol important în viața tuturor popoarelor, dintotdeauna; ea a fost întrebuințată ca mijloc principal de spălare și curățire a oamenilor și lucrurilor, fiind considerată simbolul cel mai expresiv al purității și curățirii spirituale. În Biserica creștină apa nu rămâne doar un simbol, ci elementul material – predominant în structura trupului omenesc – care, atunci când se umple de Duhul Sfânt, îl face pe om să renască.
Primul contact al omului abia născut cu Duhul lui Dumnezeu se face prin apa sfințită în ziua întâi; ca o preînchipuire și pregătire pentru nașterea din nou, din apă și din Duh. Pentru ca să nu fie ispitit, precum Eva de șarpe, să se depărteze de Duhul lui Dumnezeu, creștinul, prin Agheasma folosită în atâtea împrejurări ale vieții pământești, caută să-l aibă permanent pe Dumnezeu aproape; pentru curățenia sufletului, dar și a trupului. Chiar și după ce sufletul se întoarce la Dumnezeu, de unde ființă și-a luat, trupul creștinului care se desface în cele dintru care a fost alcătuit nu rămâne lipsit de Duhul lui Dumnezeu; căci este stropit cu vin, simbolul sângelui, adică al sevei de viață. Uneori, vinul este înlocuit cu Agheasmă, cu nădejdea ca apa sfințită să se facă în el izvor de apă curgătoare spre viața veșnică.
(pr. lect. Alexandru Gabriel GHERASIM)