Procurorii criminaliști l-au trimis ieri în judecată pe un tânăr în vârstă de 22 de ani, agent de pază la o firmă de profil, acuzat de tentativă de omor deosebit de grav, fapta fiind comisă în dimineața zilei de 14 aprilie, într-un bar din localitatea Neagra Șarului, unde inculpatul și-a sărbătorit ziua de naștere.
Doi frați băgați în spital, după ce au fost loviți cu un scaun metalic de bar
Alexandru Iordache este acuzat că a lovit cu un scaun metalic de bar doi tineri, Marius Ionuț Dascălu, de 30 de ani, și fratele acestuia, Cristian Dascălu, de 26 de ani, din comuna Șaru Dornei, în urma unui conflict spontan.
Primul dintre frați a ajuns în stare critică la spital, fiind la un pas de moarte. Potrivit anchetatorilor, Marius Ionuț Dascălu a fost lovit cu respectivul scaun (de mari dimensiuni) în zona capului, o singură dată, însă în urma loviturii a ajuns la spital în comă de grad III, cu traumatism cranio-cerebral acut, dilacerare cerebrală, edem cerebral și alte leziuni la nivelul capului. El a fost supus de urgență unei intervenții chirurgicale, medicii apreciind că viața i-a fost pusă în pericol. Tânărul a fost transferat din secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean Suceava la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Oblu” din Iași, leziunile suferite necesitând între 65-70 de zile de îngrijiri medicale.
Celălalt frate, Cristian Dascălu, a fost lovit de mai multe ori cu acel scaun în zona cefei și a spatului și a suferit o fractură de omoplat drept, necesitând între 22-25 de zile de îngrijiri medicale.
Agentul de pază a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe 15 aprilie a fost arestat preventiv, tânărul fiind și astăzi în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
De la ce s-au luat la bătaie. Victimele au provocat scandalul
În urma anchetei procurorilor criminaliști, s-a stabilit că în noaptea de 13/14 aprilie, agentul de pază, aflat în timpul liber, și-a sărbătorit ziua de naștere într-un local din Neagra Șarului.
Pe la o bucată de noapte au intrat în barul respectiv și frații Dascălu, unul dintre aceștia (Cristian Dascălu) fiind însoțit de soția sa. Aceasta din urmă s-a dus la masa sărbătoritului și, întrucât se cunoștea cu unii dintre invitații acestuia, s-a oprit să stea de vorbă cu aceștia.
Aflat sub influența băuturilor alcoolice, Cristian Dascălu a aruncat pe jos cu un obiect de la masa la care se așezase cu fratele său, după care s-a dus la soția sa, care stătea de vorbă la masa lui Alexandru Iordache, și i-a cerut acesteia să se ridice și să plece de acolo. Ajutat de fratele său, susțin procurorii, și acesta în stare de ebrietate, a început să-i amenințe și să-i înjure pe tinerii de la masa agentului de pază. Acesta din urmă, ajutat de doi amici, i-a scos din local pe cei doi frați, după care au continuat petrecerea.
Spre dimineață, însă, în jurul orei 5.30, când barmanița le-a solicitat să meargă la casele lor, întrucât intenționa să închisă, în local au intrat din nou frații Dascălu, iar cel în vârstă de 30 de ani l-a lovit pe unul dintre tinerii invitați la ziua inculpatului.
În acel moment, Alexandru Iordache a pus mâna pe scaunul metalic și a început să-i lovească pe cei doi frați.
„Altercația fizică a fost de scurtă durată, însă a fost de mare intensitate, ambii frați se aflau căzuți la sol, în stare de semiconștiență”, arată anchetatorii în actele înaintate instanței de judecată.
În fața anchetatorilor, Alexandru Iordache și-a recunoscut faptele, dând vina pe alcoolul care i-a îmbuibat mințile și pe faptul că victimele au fost cele care l-au provocat.
El riscă o pedeapsă de la șapte ani și jumătate până la 12 ani și jumătate de închisoare.
Rechizitoriu
Agent de pază, trimis în judecată pentru tentativă de omor deosebit de grav la petrecerea zilei sale de naștere
