Agent de pază din Timiș, RIDICAT de polițiști în timp ce aștepta două fetițe cu care și-a dat întâlnire pe Facebook



Un agent de pază în vârstă de 41 de ani a fost ridicat, joi, de polițiștii din județul Timiș, în timp ce aștepta două fetițe de 10 ani, la Timișoara, cu care și-a dat întâlnire pe Facebook, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul de 41 de ani, agent de pază, este din localitatea timișeană Remetea Mare și a fost ridicat, joi, în cadrul unei operațiuni a Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Timișoara, fiind monitorizat într-o anchetă DIICOT pentru pornografie infantilă.
Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, bărbatul și-ar fi dat întâlnire, joi, cu două fete în vârstă de 10 ani, la Timișoara. Tatăl uneia dintre fete a fost cel care a făcut o plângere la Poliție împotriva bărbatului, după ce a descoperit pe Facebook mai multe conversații pe care fiica sa le-a avut cu acesta, începând cu luna decembrie a anului trecut.
În timpul discuțiilor, bărbatul a întrebat-o pe victimă dacă mai are vreo prietenă și au stabilit să se întâlnească, joi, la Timișoara, pentru a întreține raporturi sexuale cu amândouă.



Recomandări

Agentul de pază implicat în scandalul șpăgilor de la RAR are interdicția de a se apropia de sediul instituției

Agentul de pază implicat în scandalul șpăgilor de la RAR are interdicția de a se apropia de sediul instituției
Agentul de pază implicat în scandalul șpăgilor de la RAR are interdicția de a se apropia de sediul instituției

Poliția Timiș, despre criminalul din Făget: A folosit o bâtă, nu un cuțit, în timpul atacului