Polițiștii de la Secția Burdujeni au fost sesizați, duminică, cu privire la un furt din magazinul Penny din cartier.
În jurul orei 12.00, agentul de pază intrat în tură dimineață, la ora 8.00, se afla sub influența băuturilor alcoolice, având un comportament suspect. Asupra agentului de pază, într-o plasă, se aflau mai multe sticle de băuturi spirtoase consumate.
După vizionarea camerelor video s-a stabilit că agentul de pază, în vârstă de 55 de ani, s-a deplasat în repetate rânduri în magazin, de unde a luat mai multe sticle de băuturi spirtoase și pachete de țigări, trecând de casele de marcat fără a achita contravaloarea acestora.
În fața polițiștilor, agentul de pază a recunoscut că duminică dimineață, în intervalul orar 08.00-12.00, s-a deplasat de mai multe ori în magazin, de unde a luat mai multe sticle de băutură și pachete de țigări, cu care s-a deplasat în vestiar și le-a consumat.
Cum prejudiciul este relativ mic, magazinul nu s-a constituit parte civilă în cadrul dosarului penal.
Fiindcă era în timpul serviciului, ca agent de pază, bărbatul a fost verificat cu etilotestul de polițiști, rezultând valoarea de 1,52 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Agentul de pază a fost amendat cu 300 de lei, în baza Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Polițiștii au deschis un dosar penal de furt, pentru a continua cercetările.