Cercetat penal

Aflat la volan sub influența alcoolului, a intrat cu mașina în gard



Aflat la volan sub influența alcoolului, a intrat cu mașina în gard. Foto: alba24.ro
Aflat la volan sub influența alcoolului, a intrat cu mașina în gard. Foto: alba24.ro

Consumul de alcool reprezintă cauza multor accidente rutiere, de multe ori cu consecințe tragice.
Un astfel de accident, din fericire fără victime, a avut loc în localitatea Siminicea, după ce șoferul unei autoutilitare s-a urcat băut zdravăn la volan și a intrat într-o bancă din fața porții unui localnic.
Evenimentul rutier le-a fost semnalat polițiștilor în cursul serii de marți, în jurul orei 22.30, chiar de către proprietarul casei în poarta căruia a ajuns mașina scăpată de sub control.
La fața locului, pe DC 62, polițiștii au identificat autoutilitara Citroen care intrase în coliziune cu o bancă situată pe podețul casei apelantului. Lângă autoutilitară a fost identificat proprietarul acesteia, Cristian A., de 49 de ani, din comuna Siminicea, care le-a declarat polițiștilor că el a condus mașina și că se afla singur în mașină la momentul producerii accidentului.
Întrucât acesta mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost transportat apoi la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere sub influența alcoolului”.



Recomandări

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe Whatsapp și pe Facebook

Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook
Prins băut la volan, un șofer i-a transmis polițistului tot felul de amenințări și mesaje pe whatsapp și pe facebook