Ce lecție am primit de la turci! Terim a refuzat să joace la alibi, cu toate că avea toate motivele și toată înțelegerea din lume s-o facă. Era atât de firesc să-și lase spitalul de campanie dominat de nemți, dar uite că și firescul este relativ! Totuși, nu știu de ce, cu cât jucau semilunaticii mai bine, cu atât eram mai convins că de data asta soarta le va fi potrivnică. Au simțit în sfârșit cum e să conducă de timpuriu pe tabelă, dar ineditul situației i-a bulversat și s-au văzut egalați repede, prin acea deviere de meseriaș a lui Schweinsteiger. Iar Germania a marcat golul doi, care trebuia să fie al calificării, aproape pe furiș, la adăpostul mirei. L-am văzut cu ochii minții pe internet, pe pagina italiană a Eurosportului, unde scria despre Rustu că “esce a farfalle”! Nu știu care o fi traducerea literară (farfalle sunt niște paste!), dar când am văzut faza în reluare am știut că și Prunea a ieșit “la farfalle” în ’94, când cu Kennet Andersson.
Bineînțeles că nu se terminase, turcii au mai avut timp de o zvâcnire. Al patrulea meci la rând când marcau pe final, de unde atâtea resurse, incluzând aici și norocul?! Sabri a născocit din nimic faza golului, persiflându-l în tușă pe Lahm și beneficiind și de complicitatea lui Lehmann. Destul de jenanți portarii vârstnici la acest european. Nikopolidis, Coupet, Rustu, Lehmann, mai puțin van der Sar… Dar semifinala încă nu se terminase. Mai era timp pentru o aroganță, de încă un deget dus sfidător la buze. De data asta n-au mai comis-o turcii, ci Lahm, da, chiar cel transformat în titirez cu câteva clipe înainte! Fotbalul l-a grațiat repede, iar Germania va juca din nou cu trofeul la vedere. Nimic nou sub soare!
