Punct final

Afaceristul Borgovan din Bazinul Dornelor are de plătit către stat peste 200.000 de lei

Unul dintre dosarele de înșelăciune în care a fost judecat Marian Ionel Borgovan, un afacerist din zona Dornelor, a ajuns la final ieri. Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare pe Borgovan, pe care l-a găsit vinovat pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la evaziune fiscală și evaziune fiscală. Judecătorii au mai decis să-l achite pe Borgovan pentru o altă infracțiune de evaziune fiscală, dar și pentru cea de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă. Prin sentința de ieri s-a constatat încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Totuși, din punct de vedere financiar, Marian Ionel Borgovan are o serie de obligații serioase. Astfel, el a fost obligat să achite către administratorul SC Maticon SRL suma de 15.500 de lei, iar către bugetul de stat suma de 219.135,93 de lei cu titlu de debit principal, plus accesoriile aferente calculate până la data plății efective a debitului principal.
Inițial, Tribunalul Suceava îl condamnase pe Marian Ionel Borgovan, cu domiciliul în Coșna, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare, iar suplimentar l-au obligat la plata a peste 300.000 de lei către bugetul de stat. Marian Ionel Borgovan este unul și același individ care a concesionat Aerodromul Floreni de la Dorna Candrenilor.
Condamnări grele în dosarul țepelor trase firmelor de leasing
Din dosarul inițial s-a disjuns un altul, în care Marian Ionel Borgovan, împreună cu Maria Georgeta Borgovan și Iliuță Sandu, în calitate de reprezentanți ai SC Mary Construct International SRL, din Coșna, SC Ambient SRL, din Vatra Dornei, și SC Cotton Parck SRL, din Poiana Stampei, au țepuit mai multe firme de leasing. Prejudiciul în acest caz a fost calculat la 1.773.373 de euro (reprezentând 5.724.013,12 lei).
„În concret, au fost încheiate nouă contracte de leasing ce aveau ca obiect finanțarea achiziționării unor utilaje pentru prelucrarea lemnului și a pietrei folosind mai multe documente false (biletele la ordin, înscrisuri având mențiuni false privind constituirea garanțiilor, situația financiară a firmelor beneficiare, atestarea în mod nereal a existenței utilajului pentru care s-a solicitat finanțarea, procese verbale de predare-primire etc.), în condițiile în care utilajele pretins achiziționate erau inexistente”, explică procurorii anticorupție, precizând că societățile de leasing s-au constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.263.944,11 euro.
În acest dosar, în decembrie anul trecut, s-a dat și prima sentință, care nu este definitivă. Tribunalul Suceava a dispus condamnarea lui Marian Ionel Borgovan la 12 ani de închisoare, în timp ce soția sa, Maria Georgeta Borgovan, a primit 4 ani cu suspendare. Celălalt individ din dosar, Iliuță Sandu, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Marian Ionel Borgovan, client vechi al procurorilor
Marian Ionel Borgovan a fost acuzat și în 2009 de mai multe escrocherii, procurorii Parchetului Tribunalului Bistrița-Năsăud susținând că, în perioada 25 aprilie 2005 – 30 martie 2007, suceveanul ar fi luat credite de peste 350.000 de lei de la bănci, cu acte falsificate.
Într-un articol apărut, în martie 2008, în Monitorul de Suceava, Borgovan, care câștigase de câteva luni licitația pentru concesionarea Aeroportului Floreni de la Dorna Candrenilor, poza într-un afacerist dornic să investească în promovarea turistică a Bazinului Dornelor.
“Toți turiștii cu care am stat de vorbă în ultimii ani mi-au spus același lucru: zona este superbă, dar nu mai vin din cauza drumurilor, care sunt sub orice critică. În ceea ce privește segmentul de afaceri, principala presiune este timpul. Cu mașina, din Vatra Dornei până în Germania faci două zile, iar cu avionul două ore. Oamenii de afaceri n-au timp de irosit”, declara la acea vreme Borgovan, precizând că are de gând să amenajeze în incinta aeroportului, accesibil pentru avioane mici și medii, o sală de așteptare și un restaurant și, în perspectivă, un hangar pentru aparatele de zbor.

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

S-a ajuns la condamnări într-un dosar cu implicații mari, care vizează sute de avize false folosite apoi la construcții

S-a ajuns la condamnări într-un dosar cu implicații mari, care vizează sute de avize false folosite apoi la construcții. Foto Profimedia Images

Afaceristul cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat definitiv și trimis la pușcărie după ce a înșelat 11 persoane