Prejudicii mari

Afaceriști cu apartamente la mansardă, puși sub acuzare pentru zeci de tranzacții fără plata TVA

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus recent începerea urmăririi penale față de doi soți din municipiul Suceava și față un bărbat din comuna Șcheia care sunt acuzați că au efectuat zeci de tranzacții cu apartamente de la mansarda unor blocuri, spații comerciale sau case, fără a plăti TVA-ul.
În urma anchetei efectuate de polițiști, procurorii au confirmat începerea urmăririi penale față de Mihai și Mihaela Bucatariu, în vârstă de 40, respectiv 46 de ani, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
Cei doi sunt acuzați că în perioada 20 septembrie 2007 – 30 noiembrie 2009, au efectuat un număr de 29 de tranzacții imobiliare cu apartamente obținute prin mansardarea planșeurilor unor blocuri din municipiul Suceava, fără a se înregistra ca plătitori de TVA.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean, „cei doi nu s-au înregistrat ca plătitori de TVA, deși au obținut venituri cu caracter de continuitate a căror valoare a depășit plafonul impus de Codul Fiscal (35.000 Euro), prin ascunderea sursei impozabile”. Prejudiciul calculat este unul imens: 506.541 de lei, adică peste cinci miliarde de lei vechi.
A treia persoană vizată este Stelian Pop, în vârstă de 34 de ani, domiciliat în Șcheia. În cazul său este vorba tot de 29 de tranzacții imobiliare, cu apartamente, spații comerciale, case și suprafețe de teren, pentru care, susțin anchetatorii, afaceristul a ascuns sursa impozabilă, creând un prejudiciu de aproape 250.000 de lei.

Recomandări

Finanțele sucevene transmit că de la începutul anului viitor sistemul e-Factura va fi obligatoriu pentru toate tranzacțiile între firme