Organizația municipală Câmpulung Moldovenesc a PSD, care numără în municipiu 380 de membri activi și peste 400 de simpatizanți, are din această săptămână un nou președinte. Angelo Piticari ( 41 ani), jurist de profesie, este mai puțin cunoscut în afara partidului și alegerea sa a constituit o surpriză pentru publicul larg. Fostul lider municipal PSD, ing. Mihai Vranău, consilier local, nu s-a mai înscris în cursa pentru această funcție, de asemenea spre surpriza celor care l-au considerat un conducător cu șanse reale de a fi la cârma partidului încă mulți ani. Ing. Vranău ne-a declarat că el însuși este „inițiatorul unei dorințe de împrospătare în partid”, convins că „ a venit vremea oamenilor tineri, a unui aer proaspăt la conducere, metodă pe care eu am aplicat-o și la firma pe care o conduc și s-a dovedit că dă roade”. Fostul președinte Vranău rămâne însă unul dintre greii partidului la nivel local, din postura de vicepreședinte al organizației municipale.





