Fericitul și dumnezeiescul Ioan Gură de Aur a fost patriarh al Constantinopolului pe vremea împăratului Arcadie (395-408) și a împărătesei Eudoxia. Viața lui este relatată pe larg la 13 noiembrie, când se face pomenirea lui; lucrarea sa neobosită în ogorul Domnului este amintită la 30 ianuarie, când fericitul Ioan este cinstit laolaltă cu Sfinții Ierarhi Vasile cel Mare și Grigorie Teologul. Astăzi, pomenim aducerea sfintelor sale moaște de la Comane și așezarea lor în Biserica Sfinților Apostoli, din Constantinopol. Această faptă vrednică de laudă s-a săvârșit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic (408-450), fiul împăratului Arcadie, la anul 438. De vreme ce venise mulțime de nenorociri asupra cetății și asupra împărăției în acele vremuri, iar poporul dreptcredincios socotea că relele acestea veneau și ca o pedeapsă dumnezeiască pentru înverșunarea nedreaptă a împărătesei Eudoxia împotriva omului lui Dumnezeu, Ioan Gură de Aur, căci ea uneltise ca el să fie îndepărtat din scaun și trimis să moară în surghiun. Noul patriarh, Sfântul Proclu (434-446), ucenic al Sfântului loan Gură de Aur, l-a îndemnat pe binecredinciosul împărat Teodosie să aducă moaștele Sfântului Ioan în cetate, ca un semn de împăcare. Și primind împăratul cu bucurie sfatul acesta, s-au făcut toate cu mare dărnicie, pe cheltuiala împărăției.
Și a fost luat, cu rugăciuni și toată cuviința, trupul nestricat al Sfântului Ioan de la Comane, din hotarele Armeniei, unde era îngropat, după 31 de ani de la moartea lui, și pus într-un sicriu de aur. Pretutindeni, prin sate și prin orașe, moaștele Sfântului Ioan au fost petrecute cu cântări de psalmi, făclii aprinse și mireasmă de tămâie. Iar când au ajuns la Constantinopol, însuși împăratul Teodosie a îngenuncheat și s-a rugat cu lacrimi ca sfântul să ierte fărădelegea mamei sale Eudoxia, care fusese pricina morții lui. Au pus apoi sfintele moaște în careta împărătească și, ajungând la Biserica Sfinților Apostoli, le-au așezat acolo. Și toți credincioșii s-au rugat înaintea lor, cerând har și îndurare de la Cel ce, printr-o minunată lucrare, l-a proslăvit pe fericitul Ioan între sfinții cei mai aleși și mai bineplăcuți Lui.
Și, săvârșindu-se mutarea moaștelor lui în ziua de 27 ianuarie, Biserica a hotărât ca aceasta să se prăznuiască în fiecare an, spre veșnica pomenire a acestui mare păstor și învățător al întregii creștinătăți.
(Proloagele, Volumul I, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă)