În 1985, în cinematografele din România apărea un film, „Declarație de dragoste”, care ieșea din tiparul producțiilor realizate până atunci în acest domeniu. Era un film despre o dragoste adolescentină, un film care a înseninat într-o oarecare măsură viața tinerilor din acea vreme. Rolul principal masculin era interpretat de Adrian Păduraru, invitatul din această săptămână al podcastului „Interviurile Monitorul”. Filmul s-a bucurat de un succes enorm, iar Adrian Păduraru (ca de altfel și Teodora Mareș, interpreta rolului principal feminin) a devenit peste noapte cunoscut în întreaga țară. Nimeni nu se aștepta la acest succes imens, care apoi a devenit o povară, el spunându-ne că multă vreme a urât acest film, motivele care au generat acest sentiment explicându-le pe larg în cadrul podcastului.
Chiar dacă subiectul podcastului a fost viața și cariera lui Adrian Păduraru, nu puteam să nu discutăm despre poziția lui actuală, cea de manager al Teatrului „Matei Vișniec” și acuzele de plagiat care i-au fost aduse după concursul susținut pentru ocuparea acestui post.
Urmărind podcastul „Interviurile Monitorul”, pe care îl puteți viziona pe site-ul „Monitorului de Suceava”, dar și pe canalul de YouTube sau pe pagina de Facebook ale ziarului nostru, puteți afla de ce sau în ce context a spus Adrian Păduraru că „anul 2006 a fost un moment de deziluzie mare pentru mine”, „suntem într-o viață prea scurtă pe pământul ăsta ca să ne pierdem în mici șicane, în ură de genunchiul broaștei”, „singurul om pe care îl pot modifica în viața asta sunt eu însumi” sau „nici un teatru din România nu se confruntă cu asemenea popularitate scăzută în propriul oraș”. De asemenea, tot din acest podcast, mai puteți afla cum răspunde Adrian Păduraru la întrebările: „De ce, dacă până acum, nu am fost la teatru, de ce aș veni de săptămâna viitoare la Teatrul <Matei Vișniec>?”, „Care a fost cel mai dificil rol pe care l-ați avut?” sau „De ce ați plagiat?”.
