Fostul președinte al Camerei Deputaților și al PSD, Adrian Năstase va fi prezent la mijlocul acestei săptămâni în municipiul Suceava, unde va participa la lansarea ultimei sale cărți „Codul Zambaccian”. Anunțul a fost făcut de președintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, care a adăugat că prezentarea volumului va avea loc fie la Complexul Muzeal „Bucovina”, fie la Biblioteca Județeană „I.G. Sbiera”, evenimentul urmând a se desfășura joi, 10 august a.c., la ora 17:00. Trebuie spus că lansarea oficială a volumului „Codul Zambaccian” a avut loc la sfârșitul lunii iunie a.c., cartea fiind inspirată din recentul scandal în care Adrian Năstase a fost implicat, și în urma căruia a pierdut președinția Camerei Deputaților. Mai mult Năstase a precizat, la lansarea cărții, că pe lângă opiniile sale legate de scandalul în care a fost implicat, aceasta „conține un cod cifrat, sunt litere bolduite pe care, dacă le adăugați la sfârșitul cărții, veți descoperi un sfat înțelept pentru viață, în special pentru viața politică”, a arătat Adrian Năstase.





