Adrian Năstase și-a anunțat candidatura la șefia PSD



Adrian Năstase și-a anunțat, ieri, la Consiliul Național, candidatura pentru funcția de președinte al PSD, menționând că a primit multe mesaje de la colegi de partid și răspunsul său este direct: „Da, candidez la președinția partidului”.
Președintele CN al PSD a menționat, în discursul rostit la această reuniune, că, din punctul său de vedere, vremea incertitudinilor a trecut.
El a subliniat că este important să se stabilească direcția în care merge partidul și să se înțeleagă ce a fost greșit în perioada care a trecut și faptul că acum partidul se află sub o presiune enormă, venind din partea lui Traian Băsescu.
Adrian Năstase a mai spus că este nevoie de o democrație reală, nu de una „condusă prin telecomandă”.
„Mulți mi-au cerut un răspuns clar, direct. Da, candidez la președinția PSD”, a spus Năstase, în aplauzele social-democraților prezenți la Consiliul Național.
Năstase a susținut că este important ca PSD să schimbe direcția, întrucât în ultimii cinci ani a pierdut de cinci ori în competițiile electorale. El a arătat că tema PSD în acest moment este legată de câștigarea alegerilor viitoare și de redevenirea PSD la statutul de partid puternic.
El a arătat că toți cei care vor candida la șefia PSD îi sunt apropiați, întrucât pe toți i-a sprijinit, în diverse momente, să intre în PSD. „Am făcut bine, cred că este firesc ca fiecare să se dezvolte, să ajungă la treptele următoare”, a spus Năstase.
Năstase a precizat că nu are o miză personală în a candida la președinția PSD, întrucât nu își dorește să mai fie ministru sau premier, nici măcar șef de stat.
El le-a spus social-democraților că știe să formeze echipe, așa cum a mai făcut, o astfel de echipă – tânără și competentă – fiind necesară pentru alegerile din 2012.
Năstase a spus că ideea lansată de unii în partid privind o eventuală răzbunare a sa pe colegi, dacă revine la șefia PSD, îl deranjează. „Să fim serioși. Am făcut greșeli, dar nu din răzbunare. Mă deranjează aceste legende inoculate în PSD”, a spus Năstase.
El a făcut apel la încetarea „șușotelilor pe la colțuri” și la evitarea unor înțelegeri între grupuri care încearcă să fie „geambași de voturi”.
Năstase a mai spus că social-democrații se află în fața a două adevăruri: PSD este, pentru prima oară în istoria sa, în opoziție în două cicluri electorale consecutive, fiind, în același timp, al doilea partid al țării.
El a criticat „labilitatea” PSD privind interesele de moment manifestate privind intrarea la guvernare alături de PDL și a făcut apel ca PSD să nu mai fie o formulă de completare pentru guvernele lui Traian Băsescu.
El a mai arătat că îi prețuiește pe colegii săi Bogdan Niculescu Duvăz, Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Mircea Geoană, Ion Iliescu și a adăugat că partidul a rămas tributar formulei de partid comunist sau corupt pentru că unii dintre colegilor săi le-a convenit această situație, întrucât doreau să scape de anumiți adversari din partid.
Năstase a mai spus că nu participă la o competiție de frumusețe, întrucât nu crede că ar câștiga, dar nu s-ar da înapoi de la a participa la o competiție de înțelepciune.
„Vreau să știți că vă iubesc indiferent dacă veți vota cu mine sau nu. Destinul meu este legat de acest partid. Nu contați să plec, dar dacă voi putea să ajut, o voi face cu plăcere”, a conchis Năstase.