Candidatul UNPR pentru funcția de primar al Sucevei, Adrian Macovei, a vizitat la începutul acestei săptămâni blocul de garsoniere situat în curtea Colegiului Tehnic „Petru Mușat” din Suceava (Grupul Școlar). Macovei a vizitat acest bloc în urma invitației unei familii care locuiește în acest imobil, care s-a plâns situația dramatică a celor de aici.
Adrian Macovei a ținut să precizeze că blocul este în administrarea Primăriei Suceava. După ce a stat de vorbă cu locuitorii blocului și a văzut cum trăiesc, candidatul UNPR s-a declarat oripilat de condițiile pe care le au aceștia.
“Toaletele arată mizerabil, nu s-au mai făcut reparații de ani de zile. Clădirea este într-o stare avansată de degradare și trebuie intervenit de urgență pentru a pune punct lucrurilor. Acești oameni care locuiesc aici nu merită un asemenea tratament înjositor din partea autorităților”, a declarat la finalul vizitei sale Adrian Macovei.
Candidatul UNPR pentru funcția de primar le-a spus celor care locuiesc în zona respectivă că împreună cu echipa de consilieri locali ai UNPR va propune Consiliului Local Suceava alocarea de urgență a unor fonduri pentru igienizarea spațiilor comune de spălat și a toaletelor, precum și a curții interioare.
Adrian Macovei a spus că echipa UNPR de consilieri va dori ca toate contractele de închiriere pentru locatarii din acest bloc să fie încheiate pentru o perioadă de cel puțin patru ani și nu doar pentru un singur an, așa cum se întâmplă în momentul de față.
“În acest fel, locatarii vor avea garanția că vor avea unde sta și vor putea să facă reparațiile curente necesare. De asemenea, ei vor putea să-și stabilească și un administrator al imobilului care să aibă în grijă întreaga clădire, care aparține primăriei. Trebuie intervenit foarte repede, pentru că există un pericol real de incendiu. Sistemul de alimentare cu energie electrică este deteriorat considerabil. Apa caldă este un lux pentru cei de aici. Dacă nu se iau urgent măsuri, oamenii de aici vor avea serios de suferit”, a mai încheiat Adrian Macovei.