Fostul șef al Comisariatului Regional Suceava, Adrian Cășuneanu, nu mai lucrează la Garda de Mediu. Acesta a fost înștiințat de „destituirea din funcția publică” la începutul acestei luni și a semnat documentul de înștiințare în data de 3 martie.
Potrivit comisarului șef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, decizia prin care Adrian Cășuneanu este eliberat „nu numai din funcția de comisar regional, ci și din cea de funcționar public”, emisă în 13 noiembrie 2007, a fost adusă la cunoștința fostului comisar regional în data de 3 martie, după ce acesta a revenit la serviciu. Cășuneanu intrase în concediu medical, imediat ce a aflat de emiterea ordinului de destituire, concediu încheiat abia la începutul acestei luni.
„Domnul Cășuneanu nu și-a retras nici până acum carnetul de muncă. Dumnealui are dreptul să conteste în instanță această decizie, în termen de 30 de zile de la înștiințarea oficială. De altfel, noi nu am mai avut nici o veste de la domnul Cășuneanu după revenirea sa la serviciu și după de acesta a semnat înștiințarea”, a explicat comisarul Constantin Harasim.
Acesta a precizat că, în aceeași zi de 3 martie, în calitate de șef al Gărzii de Mediu Suceava, a solicitat companiei de telefonie, de la care instituția avea achiziționate două abonamente de serviciu pentru Adrian Cășuneanu, blocarea acestor abonamente. Harasim și-a motivat gestul prin faptul că nu i s-a părut normal ca Adrian Cășuneanu să utilizeze telefoanele unei instituții din care nu mai făcea parte.
Întrucât cele două abonamente de serviciu ale lui Adrian Cășuneanu au fost blocate în urmă cu aproape două săptămâni, acesta nu a putut fi contactat pentru a prezenta un punct de vedere față de această situație.