Anchetă poliție

Adolescent de 16 ani, omorât de un camion în timp ce era căzut pe carosabil

Un minor în vârstă de 16 ani a fost accidentat mortal de un camion MAN, din relatările șoferului rezultând că adolescentul se afla întins pe carosabil în momentul impactului. Accidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, la miezul nopții, pe DJ 176, în comuna Vatra Moldoviței.
Din ancheta poliției rezultă că Nicolai S., în vârstă de 27 de ani, din comuna Șaru Dornei, aflat la volanul camionului cu semiremorcă, ambele încărcate cu lemn, l-a surprins pe minorul de 16 ani, Andrei Nicolae H., localnic, care, bănuiesc anchetatorii, se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Șoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu era băut. În cazul tânărului mort, probele recoltate la autopsie vor stabili dacă acesta era băut. În urma unei expertize de specialitate urmează a se stabili dacă șoferul avea viteza regulamentară pe raza localității și dacă putea evita tragedia.
În cauză a fost sesizat și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), care verifică legalitatea transportului de lemn.

Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Un autoturism în care se aflau cinci oameni, izbit în intersecție de un minor de 16 ani, la volanul mașinii tatălui său