Administratorii unui lanț de bordeluri în care mai mult de 200 de românce ofereau servicii sexuale „cu tarif unic”, în condiții descrise de anchetatori drept muncă forțată, au fost condamnați la închisoare de un tribunal german, relatează portalul thelocal.de.
Bordelurile din Stuttgart, Wuppertal, Heidelberg și Schonefeld au atras atenția publicului și a autorităților în momentul în care au anunțat că oferă servicii „la tarif unic”. Proprietarii ofereau „sex cu toate femeile, cât timp doresc clienții, cât de des doresc și cum doresc”, în schimbul sumei de 70 sau 100 de euro pe zi.
O mare parte a presei germane a scris despre ofertă, însă aceasta a declanșat o adevărată dezbatere despre demnitatea umană și a atras și atenția autorităților, care au declanșat o anchetă asupra condițiilor în care au ajuns în țară femeile – dintre care multe nu aveau permise de muncă.
Șase persoane implicate în administrarea cluburilor au fost arestate și acuzate de trafic de persoane. Conform verdictului pronunțat vineri de tribunalul districtual din Stuttgart, o femeie în vârstă de 27 de ani, considerată conducător al bordelurilor, a fost condamnată la trei ani de închisoare.
O altă femeie, administratorul lanțului, a fost condamnată la trei ani de închisoare, iar un bărbat în vârstă de 30 de ani, la doi ani și zece luni de închisoare. Alte două femei, de 27 și 22 de ani, au primit condamnări cu suspendare, iar un bărbat de 30 de ani a fost amendat.
Ei au recunoscut comiterea unei fraude de 2,7 milioane de euro, reprezentând asigurări sociale care nu au fost plătite către stat, deoarece prostituatele au fost înregistrate ca întreprinzători individuali.
Acuzațiile inițiale de trafic de ființe umane au fost retrase în cazul femeii prezentate drept proprietar, în condițiile în care aceasta deținea bordelurile numai formal. Ceilalți doi principali suspecți sunt acuzați de trafic cu ființe umane în alte cazuri.
Judecătorul Andreas Arndt a afirmat, în textul sentinței, că prostituatele nu au fost amenințate în mod violent și nu au fost obligate să lucreze în bordelurile germane și a precizat că nu tribunalul este cel care trebuie să decidă că oferta de servicii sexuale la preț fix este sau nu o ofensă la adresa demnității umane.
În urma raidurilor desfășurate cu un an în urmă, bordelurile din Heidelberg și Stuttgart au fost închise din cauza nerespectării standardelor de igienă.
Procuratura din Stuttgart anchetează 32 de bărbați acuzați de trafic cu ființe umane, arestați în Germania, Spania și România și bănuiți că ar fi controlat în realitate lanțul de bordeluri.