Administratorii fabricii de alcool Euro Drink Dornești s-au ales cu dosare penale



– În urma unui nou control al Activității de Control Fiscal, s-a stabilit că valoarea evaziunii fiscale înregistrate la această firmă este de 27 de miliarde de lei vechi
Activitatea de Control Fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava a finalizat ieri verificările la fabrica de alcool SC EURO DRINK SRL Dornești. Potrivit ultimelor rezultate ale controlului efectuat de inspectorii fiscali suceveni, firma în cauză trebuie să plătească bugetului de stat impozite, taxe și accize suplimentare în valoare de aproximativ 27 de miliarde de lei vechi. Astfel, după reverificarea activității SC EURO DRINK SRL Dornești, Activitatea de Control Fiscal a stabilit că din suma totală pe care firma în cauză nu a plătit-o către bugetul de stat, 20 miliarde de lei reprezintă numai accizele care ar fi trebuit achitate pentru cantitățile de alcool comercializate. În aceste condiții, pe numele administratorilor societății comerciale din Dornești au fost întocmite plîngeri penale, pentru săvîrșirea infracțiunii de evaziune fiscală și pentru lipsuri în gestiune a unor cantități impresionante de alcool. Astfel, potrivit rezultatelor controlului, firma suceveană nu a putut justifica comercializarea a peste 25.000 de litri de alcool rafinat, 15.000 de litri de alcool tehnic și peste 92.000 de litri de alcool brut. Reamintim că în cursul lunii august, DGFP Suceava a sigilat fabrica de alcool aparținînd SC EURO DRINK Dornești, după ce inspectorii fiscali au efectuat un control inopinat la respectiva firmă, scopul principal fiind punerea în aplicare a deciziei prin care se anulează autorizația de antrepozit fiscal.