La Marginea

Administrator de firmă, electrocutat în timp ce verifica un tablou electric



Administratorul unei firme care a subcontractat o lucrare a SC E.ON Moldova a suferit arsuri după ce s-a electrocutat în timp ce verifica un tablou electric.
Nefericitul eveniment a fost sesizat la poliție miercuri după-amiază, o femeie anunțând că la Marginea, lângă podul de peste râul Sucevița, se află o persoană electrocutată.
Din cercetări s-a stabilit că victima, Teodor C., în vârstă de 25 de ani, din comuna Frumosu, efectua activități de mentenanță la un tablou electric la sediul unei societăți comerciale. La un moment dat, s-a produs un scurtcircuit, flama provocându-i tânărului arsuri de gradul I și II pe antebrațe și în zona gâtului.
Teodor C. s-a dus imediat la albia râului Sucevița, pentru a se stropi cu apă, după care a fost transportat la spitalul din Rădăuți, unde a fost internat.
Polițiștii au deschis un dosar penal și fac verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor legale și sănătate în muncă.



Recomandări

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru