Timpul s-a oprit ieri pentru o clipă. Atât. Doar o clipă, dar suficient de lungă pentru a-l însoți pe Florin, colegul nostru drag, pe ultimul său drum în această lume, spre Eternitate. Un drum presărat cu regrete, cu lacrimi, cu flori, cu chipuri îndurerate. A plecat mult prea devreme. La 26 de ani, secerat de o boală cruntă. Ieri cerul s-a deschis pentru a-și primi ALESUL. Florin Dochița a fost înmormântat în comuna copilăriei sale – Hînțești, acolo unde și-a găsit de fiecare dată liniștea și timpul necesar lecturii. Așa cum și-ar fi dorit, probabil, Florin a fost însoțit pe această cale fără de întoarcere, dar care îl duce spre Ceruri, de familia sa, de foști colegi de facultate, de toți colegii de serviciu, ultimul și, cu siguranță, locul în care și-a petrecut cei mai frumoși ani din viață, ca ziarist la Cotidianul „Monitorul de Suceava”, de colaboratori cu care a lucrat în calitate de redactor, de oameni de departe sau de aproape care l-au cunoscut și l-au stimat.
Ora. 11 Preotul Dan Gheorghiță de la Biserica „Sf. Dumitru” Hînțești împreună cu preotul Iulian Vizitiu, de la Parohia „Duminica Tuturor Sfinților”, tot din Hânțești, i-au citit câteva rugăciuni, la căpătâi, în camera în care și-a petrecut ultimele trei nopți, trei zile, timp în care sute de oameni au venit să-și ia de la el rămas bun. Curtea bunicilor era ieri plină de oameni triști, nu veseli cum a fost Florin întreaga sa viață. Triști că au fost părăsiți de un prieten, de un om onest, cu suflet mare…În jurul lor coroane de flori, zeci de coroane, panglici cu mesaje de condoleanțe din partea celor care l-au cunoscut și stimat. L-am însoțit pe ultimul său drum. Am vărsat lacrimi, deși Florin, dacă ar fi putut, ne-ar fi șters tristețea de pe fețe cu un zâmbet.
– „….a plecat liniștit din această lume”
Dacă ne-am fi gândit că a plecat împovărat din această lume, am fi greșit. „Dumnezeu l-a luat din mijlocul nostru în momentul cel mai potrivit, când era împăcat cu sine și cu Dumnezeu”, a spus, în cuvântul său, Călugărul Nicodim de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, care i-a fost profesor lui Florin în facultate, mai apoi și duhovnic. „În facultate era cu doi, trei ani mai matur decât colegii lui, mai pregătit, mai conștiincios, probabil încă de pe atunci a fost pregătit pentru a depăși suferința”, a mai spus călugărul Nicodim, cel care, cu o seară înainte de ziua nefastă de 8 mai, când Florin și-a dat ultima suflare, i-a săvârșit Taina Sfântului Maslu.
Florin a plecat împăcat cu sine. Chipul său asta arăta. „Din câte am aflat de la Părintele Nicodim, care l-a cunoscut mai bine și mi-a spus că a fost un tânăr deosebit, Florin a fost și un om corect, care a folosit cuvântul cu multă cumpătare, și… se vede și pe chipul său că a plecat liniștit din această lume. Eu am venit aici pentru a vă alina durerea”, acestea au fost cuvintele ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care, cu o seară înainte de înmormântare, a venit la familia Dochița, la Florin… pentru a-i citi dezlegările și pentru a alina suferința părinților.
– „A vrut să protejeze pe toată lumea, pe el însă nu s-a putut salva”
Slujba înmormântării a fost oficiată în Biserica „Sfântul Dumitru”, de către preotul Gheorghiță, preotul Vizitiu și călugărul Nicodim. Fiecare a încercat să prezinte, prin cuvinte, un tablou al lui Florin. Părintele Vizitiu i-a fost profesor de religie opt ani de zile, și l-a reținut pe Florin ca făcând parte din „spuma elevilor”, conștiincios, corect, ascultător, inteligent… „Puteai să porți cu el orice discuție, citea mult și îi plăcea să se autodepășească”, a mai spus părintele Vizitiu.
Fără să-l fi cunoscut personal, doar din materialele scrise, din descrierea părinților și a colegilor, preotul Dan Gheorghiță l-a prezentat pe Florin ca pe un model, un om care a fost apreciat în meseria pe care a făcut-o cu dragoste și profesionalism, un copil bun și prieten al părinților și fraților săi mai mici, „un om care chiar dacă și-a cunoscut suferința, pentru că era un citit, care naviga pe Internet, își cunoștea cel mai bine boala, a refuzat să se arate față de colegi, pentru a nu-l compătimi, a nu fi o victimă, din păcate, le-a ascuns și părinților, și prietenei sale. A vrut să protejeze pe toată lumea, pe el însă nu s-a putut salva, pentru că Dumnezeu a ales să fie așa. Nu putem să punem la îndoială voința lui Dumnezeu. Credem în Înviere și atunci, credem că fiecare suflet nu moare, și este ales, mai devreme sau mai târziu de către Dumnezeu pentru a-I fi alături în Ceruri”, a mai spus părintele Gheorghiță.
Ultimul drum. Ultima oprire a lui Florin pe acest pământ. Cimitirul din Hînțești. O profesoară din Hînțești își ia rămas bun de la Florin, fostul său elev favorit. Dureroasă încercare. În cimitir își va găsi liniștea trupului. Sufletul său este, însă, în ceata drepților, în grădina lui Dumnezeu, sau în redacția Lui, dacă ne gândim că, în ultimele zile, Florin spunea cu umor… „că, poate, Dumnezeu vrea să-și facă un ziar în ceruri și are nevoie de un redactor-șef”. Vei fi cel mai bun, Florine, așa cum ai fost și pe acest pământ.
Redactorul șef al Cotidianului „Monitorul de Suceava”, Tiberiu Avram, a rostit câteva cuvinte în fața mulțimii, dar, cu siguranță, mesajul cuvintelor sale a ajuns către Florin
Cu mulți, mulți ani în urmă, pe aceste meleaguri, moartea nu era un motiv de tristețe, ci de veselie. Străbunii noștri știau că cel care pleacă de pe această lume, dintre cei vii, se duce într-un loc mult mai frumos, într-un loc plin de liniște și pace. Dacă Florin ar putea vorbi acum, sînt sigur că ne-ar ruga să ne bucurăm. Să ne bucurăm, asemeni străbunilor, dar nu pentru că el merge într-un loc mai liniștit, mai frumos, în împărăția lui Dumnezeu. Florin ne-ar ruga să ne bucurăm pentru că nu accepta niciodată ca cineva să fie supărat din cauza lui. Nu accepta ca cineva să fie îngrijorat din cauza lui, sau, Doamne ferește, din cauza suferinței lui. Florin și-a ascuns boala și suferința față de colegi, față de prieteni. Dar Florin și-a ascuns boala și față de părinți, față de fratele și sora lui. De ce? Pentru că îi iubea, pentru că îi iubea foarte mult. Pentru că prefera să sufere și să se chinuie el, decât părinții, fratele, sora, colegii. Dacă Florin ar putea vorbi acum, ne-ar ruga să ne bucurăm. Nu pentru el, ci pentru noi. Dar cum poți să le ceri părinților lui să se bucure, acum, astăzi, când își îngroapă cel mai mare dintre copii? Cum poți să-i ceri să se bucure bunicii lui, cea care l-a crescut de mic și-l iubea ca pe ochii din cap? Cum poți să le ceri colegilor să se bucure, când, pentru ei, în redacție va fi întotdeauna un scaun gol. Cel al lui Florin. Să ne ierți, Florine, că nu am putut să-ți respectăm această dorință. Să ne ierți, Florine, că vărsăm astăzi lacrimi la mormântul tău. Și să ne mai ierți Florine pentru că, atunci când ai plecat dintre noi, te-am lăsat să iei câte o bucată din sufletul fiecăruia. Dumnezeu să te odihnească!
Nu l-au uitat…
Dispariția prematură a colegului Florin a creat solidaritate în rândul tuturor ziariștilor suceveni, dar și al celor din presa centrală. I-au fost alături colegii din mass-media locală: „Obiectiv de Suceava”, „Crai Nou”, „Jupânu’, „Antena 1” Suceava, Clubul de presă „Bucovina”, dar și presa centrală: „Realitatea TV”, „Cotidianul”, Prima TV și Pro TV. La înmormântarea de ieri a participat și omul de afaceri Csibi Istvan, însoțit de ziaristul Claudiu Sere. „Am dorit să particip la această înmormântare, deși aveam un proces la Craiova, pentru că m-am gândit că acesta mai poate aștepta, Florin nu”, a spus Csibi Istvan. Florin Dochița este cel care a scris mai multe materiale de presă despre procesele pe care le-a avut omul de afaceri Istvan la Suceava, și, după cum a spus Istvan: „Florin a fost singurul ziarist echidistant”.
Un ultim omagiu i-a fost adus lui Florin și de reprezentanți ai Inspectoratului Județean al Poliției, din partea magistraților suceveni, din partea Ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, dar și din partea altor instituții.
„Luminată să-ți fie calea, dragă frate”
Nu-mi vine să cred că nu mai este cu noi, că l-am pierdut atât de repede, că ai plecat, Florine, lăsând atâta durere, atâta pustietate în urma ta…
Vorbeam mult cu el, pot spune că l-am cunoscut cel mai bine, cu toate că mereu lăsa o undă de mister, ceva ce trebuia să descoperi singur. Îmi pare rău și regret din tot sufletul că am avut atât de puțin timp, aș fi putut învăța mult mai multe lucruri de la el, l-aș fi putut înțelege mult mai bine.
Toată lumea știe că avea un simț al responsabilității dezvoltat, că admira lucrurile făcute cu profesionalism, că nu suporta superficialitatea și că mereu încerca să se auto-depășească, să devină tot mai bun în ce făcea…., atâta licăr de bucurie avea în ochi când era apreciat, când munca lui era apreciată, când avea deschidere de pagină, a iubit jurnalismul și lumea presei mai mult ca orice, a crescut cu editorialele lui Ion Cristoiu și Cristian Tudor Popescu, i-a admirat și îmi spunea că într-o zi o să ajungă ca ei și eu nu îl credeam atunci….
Iubea istoria, în special partea înnegurată a comunismului, era fascinat de Serviciile Securității, de mecanismul acesta de a manipula mintea umană. Florin citea, i-a plăcut să citească și să-și cumpere cărți, să-și facă o bibliotecă numai a lui, păcat că multe dintre ele au rămas necitite…îl întrebam când o să le citească și îmi spunea că o să aibă el timp și că vrea să-și cumpere cât mai multe și râdea și zicea: „Mihaela, nu știai că Borges își imagina Raiul ca pe o bibliotecă imensă?”
Am suferit și am plâns când am aflat că are boala asta îngrozitoare, știam că o să-l pierdem și nu înțelegeam de ce el…de ce îi frânge aripile tocmai acum, la numai 26 de ani, de ce lui i se întâmplă asta? De ce? Și nu era răspuns….
„Așa a fost voia Domnului”, spun toți și eu încă nu reușesc să înțeleg. Îmi spunea zâmbind ironic că Dumnezeu își face ziar și vrea un redactor-șef, am râs amândoi….uneori făcea glume duse spre macabru, el știa că o să plece din lumea asta și ar trebui să-l admirăm toți pentru demnitatea de care a dat dovadă, pentru curajul lui de a-și accepta destinul fără să se răzvrătească, fără să plângă….boala asta a fost singurul lucru asupra căruia nu avea control și nu a vrut să-l vadă nimeni îngenuncheat.
Florine, tu nu ai murit….o să rămâi mereu cu noi, în sufletele noastre!
Luminată să-ți fie calea, dragă frate, și undeva, cândva, noi doi o să ne întâlnim și o să mai vorbim. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!
Câteva cuvinte dintr-o poezie a sa o să vă ajute să-l înțelegeți mai bine:
„Cioburi de infinit mi-au invadat lumea
în care aș fi vrut să trăiesc și să mor
Gânduri nespuse, ploaie și tunet
Nu sunt decât un călător
Nici trist, nici vesel pe pământ n-am fost
Poate-un romantic, poate-un stingher
Un suflet fără rost…………………..
………..E-o poezie doar, eu nu mai sunt.”
Mihaela Dochița
