După aproape un sezon petrecut în Liga Națională, la Pandurii Târgu Jiu, interul Adrian Târzioru s-a întors la Suceava. La fel ca și Adrian Chiruț, Târzioru a părăsit gruparea gorjeană liber de contract, asta după problemele financiare prin care trece clubul Pandurii. Adi Târzioru a semnat un contract cu echipa suceveană, dar conform regulamentului nu poate să evolueze pentru universitari până la finalul sezonului, inclusiv la turneul de baraj pentru promovare.
„Sunt mulțumit că m-am întors la Suceava și cred că n-a fost o alegere foarte grea deoarece am petrecut cinci ani frumoși în care am învățat aproape tot ce știu în handbal, și datorită domnului profesor Răzvan Bernicu, lui Adrian Chiruț și domnului director Sorin Rață. Am avut mai multe oferte și am ales să revin la Suceava. Pentru mine plecarea la Târgu Jiu a fost o experiență bună în cariera mea, mai ales că am jucat în cupele europene și în finala Super Cupei României, și de aceea cred că și fizic și psihic m-a ajutat acest episod”, a explicat noul jucător al Universității.