Adele și-a propus să slăbească, informează contactmusic.com. Britanica a început deja un regim alimentar, pe care îl combină cu un program de exerciții fizice, intenționând să ajungă în această vară să poarte haine cu două numere mai mici decât acum. Adele a slăbit câteva kilograme bune după ce anul trecut a fost supusă unei intervenții chirurgicale la corzile vocale și, mai mult, a reușit să renunțe la fumat, iar acum și-a propus să mențină stilul de viață sănătos pe care l-a adoptat de nevoie. „De când nu mai fumează are mult mai multă energie și își dorește să fie cât se poate de sănătoasă, mai ales că drumul până acolo este pe jumătate făcut“, a declarat un apropiat al cântăreței pentru ziarul The Sun. Adele susține că singura persoană pentru care ar slăbi ar fi ea însăși și nu îi pasă câtuși de puțin de faptul că acum o lună designerul Karl Lagerfeld a spus despre ea că este „cam grăsuță“. „Nu mi-am dorit niciodată să arăt ca fotomodelele din revistele de modă. Eu reprezint majoritatea femeilor și sunt foarte mândră de asta. Greutatea corpului nu are nimic de-a face cu cariera“, a spus Adele.
Delia PĂTRU